Ai avut iPad 1? Mda, era cam jos, dar cred că era conform momentului de atunci.
Încă îl mai am, e funcțional, dar din cauza iOS-ului vechi, nu prea mai pot face multe cu el. Și e cam greu pentru ebook reader.
E o jucărie de acum un deceniu, la ritmul actual al înnoirilor sigur că nu mai face față. Eu am perfect funcțional un PowerBook de 12 inci din 2004, la o adică se poate folosi, cu greu, dar se poate.
Adevărul este că seria asta cu M1 e tare. Fi-mea l-a folosit de la Crăciun încoace, partea super este că îi merg cele două aplicații necesare pt cursurile de arhitectură și, zice ea, chiar mai repede. Nu se încălzește deloc, în situații în care MBP 2015 era cald bine de tot, este foarte ușor și compact, nici nu pricep unde naiba încap bateria, procesorul și discul de stocare…
Are 8 sau 16 GB RAM?
8, 512 SSD
P.S. 16 GB RAM e doar pe comandă, și așa doar quickmobile a avut livrări prompte, a ajuns în 3 zile! Eu estimam că va ajunge cumva chiar înainte de Moș Crăciun, au fost foarte rapizi. Dacă pricep eu bine analizele, aceși 8 MB RAM pe M1 ar fi cam 16 pe o configurație standard, chiar mai mult, deoarece este totul integrat și merge totul mult mai rapid.
Da, oscilam între 8 și 16 GB, dar cum nu fac chestii intense, 8 GB ar trebui să fie suficient 1-2 ani, după care sigur M1 devine depășit oricum, odată cu noile M3 sau M4, nu prea are sens să-l fac future-proof.
Astăzi mi-a murit Macbook White din 2008. Era pus la păstrare de peste 1 an, zilele trecute l-am scos de la naftalină așa, de distracție, a pornit, dar astăzi nu mai mișcă. Încă un semn că e nevoie de un Macbook nou în casa asta!
Nici eu nu cred că ai nevoie de future-proof exagerat, mai ales dacă nu lucrezi cu fișiere ce cer resurse deosebite. Analizele citite de mine arată că acest M1 are performanțe așa de bune, deoarece totul este încapsulat într-o singură piesă, ca atare și memoria RAM performează mult mai bine.
Este pe youtube un test de stres comparativ intre MBP M1 de 8GB RAM si unul de 16GB RAM. Nu stiu acum canalul sa ti-l spun insa il gasesti repede. Ideea lor este ca, daca rulezi in acelasi timp FinalCut Pro, Logic Pro cu export de 14 track-uri, Adobe Photoshop, vreo 40 de tab-uri de Chrome si vreo 10 de Safari, si inca cateva aplicatii, MBP-ul de 8GB are la un moment dat niste latente.
Insa, dupa cum spun si ei, e improbabil ca cineva sa aiba toate aplicatiile astea masive deschise in acelasi timp.
Ei, na… astea-s teste pentru oameni care n-au ce face… Păi și chiar dacă ar fi așa, tot e tare. Am optat pt variante de SSD 512 deoarece are 8-core GPU și, în plus, rezolvă problema stocării fișierelor mari, restul se pun pe disc extern.
Ideea era ca si cu 8GB se descurca foarte bine. Legat de stocare, nici 256 nu-s putini daca ai hdd extern plus stocare pe iCloud.
Da, așa e, dar am preferat 512 plus că are GPU mai puternic. Dat fiind că nu ai ce alt upgrade să mai faci la jucăriile astea, mi-am zis că să fac cheltuiala din prima și gata.
Argh, nu mai e nicăieri pe stoc un MBA cu M1, am căutat la iStyle, Noumax, Altex, eMag, s-au vândut în draci, presupun. Noumax mi-a spus că durează cam 2-3 săptămâni.
Nici nu au fost. Mini nu a a ajuns în RO, iar la MBA au avut un soi de precomandă cu dată neprecizată de sosire. Ca atare, Moș Crăciun l-a luat de pe quickmobile, a fost 450 lei peste prețul afișat de iStyle, dar era un preț pt un produs virtual, nu real. Poți lua, deci, de pe quickmobile, dacă te grăbești, MBA sau MBP, nu vând mini, doar produse mobile. Cred că sunt singurii din RO care au vândut deja de la începutul lui decembrie și cu sosire foarte rapidă, eu am făcut comanda joi sau vineri și a ajuns marțea următoare! Mi s-au părut serioși.
Din întâmplare, pe olx am dat peste un mini M1, asta prin decembrie, presupun că era un developer care îl primise /luase în iunie pt testele software.
Știu pe cineva care și-a cumpărat în decembrie un MBA M1 de la Altex.
A avut noroc, să zic așa… A prins un stoc rapid.
Tot ce s-a adus s-a dat rapid. Eu astept Mac mini din 3 decembrie. Si nu se stie cand ajunge. Cerere mare si ceva probleme la productie si distributie. Si pe Apple Italia livrarea la Mac mini era de cca 2-3 saptamani.
E clar cerere mare, urmarea analizelor foarte laudative. Este prima oară, după ani buni, când Apple primește atâtea laude într-un timp foarte scurt. Cred că și Intel va adopta linia asta, adică proc-uri compacte „cu de toate”, cel puțin pentru portabile.
Da, eu mă tot minunez de câte review-uri pozitive au. Pare o bijuteria generația asta de macbook-uri.
În 1-2 zile ajunge în stoc la Noumax. L-am văzut și la Altex, dar n-am încrede că Altex îl livrează mai repede decât Noumax (au mai făcut cei de la Altex șmecherii din astea), așa că mai aștept câteva zile să vedem dacă cei de la Noumax se țin de cuvânt, poate până vineri îl am. De la iStyle nu am primit nici un semn, deși am o precomandă și acolo.