Asta e și mai tare! Raportează! Bagă mare.
Apple a renunţat la o investiţie în România după ce un vicepreşedinte al companiei a făcut 7 ore de la Bucureşti la Braşov.
Nu cred că un investitor serios renunță la o investiție pur și simplu pentru că a stat prea mult în trafic. Mai ales că în acest caz nici măcar nu se punea problema transportului de mărfuri.
Astea-s „știri românești”, baliverne pt naivii care cred orice prostie apare scrisă. Dacă Apple anunță că are de gînd să vină, anunțul îl face după ce studiază bine piața. E prima oară cînd aud/citesc cum că Apple ar avea intenția să investească în România. Dacă chiar vor să facă acest lucru, îl vor face. Dacă nu au de gînd, pot românii să facă autostradă suspendată București-Satu Mare și tot nu vin.
Mai degrabă cred, chiar sînt sigur, că dezvoltatorii imobiliari și-au dat seama că s-au împotmolit în proiecte teoretic fezabile din cauza infrastructurii prost gîndite. Cine s-a mai plimbat prin alte țări, chiar în țări modeste altfel, cum ar fi Bulgaria, Ungaria ori Serbia, își dă seama imediat că în România nu există norme simple, elementare de lucru, totul se improvizează. Am multe exemple, dar nu e locul aici să le dezvolt, nu are rost.
Hai c-am mai găsit una bună, tot cu Disk Utility. Păi dacă dai logout și login înapoi, ce să vezi! DU montează absolut tot ce ai conectat la USB Ce contează că-i demontat de tine…
Nu mi-am dat sema până acum de asta ori nu am dat importanță. O fi un „feature” ăsta, nu?
Păi orice delogare este considerată sesiune încheiată, nu? Și orice relogare o sesiune nouă.
Se pare că există o problemă majoră de securitate în OS X și iOS. Detalii aici. Cercetătorii au strecurat în App Store o aplicație care poate fura parole din sistem și din alte aplicații precum 1Password sau Evernote, iar Apple n-a mirosit nimic. Noroc că au descoperit vulnerabilitatea asta băieții buni.
Explicații date de cei de la AgileBits (1Password) cu privire la această vulnerabilitate:
Asta îmi confirmă decizia luată demult: nu instala aplicații care sapă în sistem. În loc să faci un bine, faci un rău.
25% reducere pentru câteva aplicații utile celor care scriu mult: SummerFest. Nisus Writer Pro și Scrivener printre ele.
De fiecare dată când pornesc Transmission îmi afișează asta. Chiar dacă are excepția pusă în Firewall, întreabă mereu.
Verifică să ai ultima versiune de Transmission. Șterge și adaugă-l din nou în System Prefs/Firewall.
Nisus cert e f. bună, ar mai fi și Bookends pt biblio, în rest nu știu dacă sînt chiar așa de utile. Dacă cineva le-ar folosi pe toate, atunci ar merita.
Nu e reducere la întreg pachetul, e 20% pentru oricare din aplicațiile de acolo.
Eu aș fi luat Nisus, ar fi fost o ocazie bună, dar am dat o grămadă de bani pe Ulysses recent, așa că încerc să mă controlez. Îl vânez însă, poate data viitoare.
Nisus și Mellel sînt cele mai reușite procesoare de text, fiecare cu avantajele și dezavantajele lui. eu m-am îndreptat spre Nisus, dar nici Mellel nu mi-e străin. Cel puțin pt filologi-lingviști, sînt de departe cele mai bune. Ultima generație de Pages rezolvă și ea niște probleme mai vechi, din păcate adaugă unele probleme noi, dar e OK altfel.
Încă nu am reușit să mă îndrept spre o aplicație pt biblio. Am încercat mai multe și m-am poticnit mereu la importul bibliografiilor mai vechi, altfel prefer să nu folosesc nici una ci, „ciobănește”, liste standard pe model MLA sau Harvard.
Se poate folosi vreun thesaurus românesc pentru Nisus? Că spellingul e rezolvat.
Singurul Thesaurus RO este DEXoffline și, desigur, dexonline.ro. Ce ai dori să faci? Sigur că spellingul merge, cred că acuma merge și silabarea, deși nu am văzut explicit cum merge acest ro_hyph pe OS X
Păi mă gândeam dacă aș putea folosi, pe lângă Spelling, și funcția de Thesaurus, dacă tot apare acolo. Nu pentru că-mi trebuie la ceva anume, eram doar curios dacă s-ar putea folosi și pentru limba română.
funcția aia este pt a selecta corectorul, Thesaurus are numai pt engleză, din cîte știu eu.