Așa cum bănuiam, nici o surpriză sau schimbări fundamentale. Poate doar la macos Mojave care se poate instala doar pe mac-uri care au HD 4000 de la Intel(asta înseamnă procesoare din seria Ivy-Bridge 3200 adică mid 2012), seria 600 Kepler de la nvidia sau seria 7000 GCN de la AMD. Restricția este impusă de noul API grafic Metal2 care cere un anumit tip de calcul pe shaderele grafice. Spun că e restrictiv în raport cu ios12 care va rula, încă și pe iphone 5s.
Am instalat aseară ios12 pe iPhone X și deocamdtă nu am întâlnit vreun bug deși m-am jucat câteva ore bune cu el. Pot spune că la performanță se simte un plus. Voi reveni pe temă când o să constat lucruri care merită spuse.
Ceea ce așteptam cel mai mult adică căsătoria dintre macos și proc A mai trebuie așteptată (probabil nu se include încă în familia tradițională ). Ne spune doar că ios se va integra în macos. Adică tabletele rămân tot telefoane dar mac-urile devin tablete fără touchscreen.
Cam așa… sau, mai bine zis, Cook & co. nu riscă, deocamdată, mai mult, deși – printre rânduri – aș citi că anul viitor sau până anul viitor vor porta unele aplicații iOS pt macOS. S-a repetat fraza că nu se intenționează să se unifice cele două sisteme, ceea ce ar fi, evident, o tâmpenie, în sensul că iOS rămâne sistemul pt telefoane, nu e clar dacă, de anul viitor, și pt tablete, căci acolo e problema. Sau, cum spui, tabletele rămân telefoane mai mari.
M-am uitat și eu la prezentare și, dacă majoritatea lucrurilor introduse mi s-au părut inutile pentru mine sau inaccesibile în România (e.g. News), mi-a plăcut mult accentul pe confidențialitate și tracking protection, securitate și celelalte. Spre deosebire de Google și alți giganți care aruncă cuvinte sforăitoare și cît mai generale, ca să nu intre în detalii, ca să vezi că, de fapt, nu fac (mai nimic), mi s-a părut că Apple nu doar a făcut treabă, dar a și prezentat suficient de detaliat și clar că au făcut ceva în acest sens.
Nu-s tocmai nerăbdător, nici de iOS 12, nici de macOS Mojave, doar dark mode mă atrage, strict după gustul și necesitățile mele, dar sînt niște update-uri faine. Și mai faine pentru cine are și poate să le folosească la potențial maxim.
De tvOS și watchOS nu mă pronunț, încă nu le găsesc utilitatea, nu-mi doresc dispozitivele pentru niciun motiv.
Tim Cook este anchilozat în trecut. Apple stă pe un butoi imens cu bani, treaba merge, îi e frică de ceva radical nou. Tehnic și financiar vorbind, nu i se poate reproșa nimic. A fost plictisitor aseară, probabil că, dacă aș fi fost programator și aș fi fost acolo, ar fi fost mai interesant.
Iată o analiză matură a locului unde se află Apple.
P.S. A pus punctul pe I: Apple a devenit o companie rutinieră, non-inovatoare, blazată.
P.S. 2. De exemplu, copy-paste mai din a doua jumate a analizei:
„Apple’s design team has done a great job of making the new features look fresh and new, but when you strip away the prettiness, iOS 12 and macOS Mojave might be the most unoriginal OSes Apple has ever released. Heck, even watchOS 5’s premier feature, Walkie-Talkie, was done on Nextel phones back before the iPhone even existed.“
Nici eu nu sunt impresionat. Poate sunt eu decrepit, dar interfața asta plată, nu mă face să tresalt. Deja am acelaș feeling că sunt în macOS (10.11 -> 10.14) sau în Windows 10. Da, funcționalitatea este mult mai bună, cel puțin eu așa simt.
Dark mode nu m-a impresionat. La o vârstă îl văd chiar obositor pentru ochi. M-au impresionat Desktop Stacks și posibilitatea de a trage clipuri video direct în prezentări keynote. Ambele feature-uri există și acum, pentru primul, sunt aplicații 3rd party, cum este Folder Tidy, iar pentru a doua, trebuie salvat întâi clipul, apoi poate fi tras în keynote. În rest, scuze, dar e vorba americanului “same shit, different toilet”.