După ce mi-am luat prima jucărie cu Android, vara trecută (mai ales pt navigație, un AllView de 7inci, dar – evident – se poate folosi și pt alte lucruri, inclusiv ca telefon, la o adică), am căutat o aplicație care să facă sync automat la notițe. Evernote a fost prima, mi se pare însă că e prea sofisticată pt așa ceva, are o mulțime de butoane, derutante și inutile, după părerea mea. iNotes, contra 8.50 lei face sync cu Notes din OS X. Să dau ori să nu dau 8 lei. Cînd era să dau, am dat peste ceva absolut simpatic, simplu și util: Simple Note. Face sync cu OS X (de la ML încolo), iOS, Android și Kindle. Dacă OS X e mai vechi, atunci prin navigatorul de net, pe orice sistem de operare.
Recomand, e așa de simpatică aplicația și de simplă, încît am abandonat Notes.
Eu aveam unele probleme cu Notes, nu se sincroniza tot timpul de pe OS X pe iOS. Și e cam simplă pentru nevoile mele. Dar de câteva luni, folosesc OneNote și e excelentă. De la notițe, la rețete culinare, liste de cumpărături sau planificări de tot felul. Este structurată exact așa cum am eu nevoie, nici prea simplă, nici prea complicată. Gata, hai că prea multă reclamă am făcut unei aplicații Microsoft.
OneNote este un cap peste Evernote care, spuneam, e prea sofisticată pt o aplicație de note, nota e notă, simplă, clară, scurtă. OneNote și Evernote permit lucruri sofisticate. Pe telefon, la un ecran de 4 inci, asemenea aplicații sunt prea grase.
Dar, sigur, fiecare cu nevoile lui. Nu e vorba de laudă, a critica MS cu orice preț mi se pare absurd, după cum la fel de absurd mi se pare a lăuda pe Apple pt orice porcărie pe care o face.
Pana acum nu am avut probleme cu Notes, intre 3 OS X, 1 iPhone si 1 iPad. Nici cu Reminders. Evernote pentru mine este super cand salvez continut de pe web (exista extensia Evernote Clipper pt Safari pe Mac, pe care probabil o stiti). Cu OneNote nu m-am jucat inca, dar acum dupa ce am citit aici, o sa-i dau ceva atentie.