După căderi repetate de curent, cele două routere wi-fi Apple din dotare nu mai merg! Bag sama că nu a fost numai întrerupere de curent, ci și niscai supratensiune. Oricum, numai astea nu mai merg. La improvizație, mi-am reactivat vechiul PB de 12 inci pe post de router wi-fi, merge. Totuși, va trebui să-mi iau un router. În afară de Apple, ce alte routere oferă print sharing și HDD sharing? Folosiți așa ceva? Aveți 1-2 linkuri la ce folosiți?
Folosesc de aproape un an fara probleme …
Ptiu, da’ urît e? Are centrală nucleară înăuntru. Acuma, sincer, decît să dau una mie opt sute lei pe așa ceva mai bine iau cel mai scump router Apple, care e la jumate preț.
Nici nu mi-e clar dacă este și print server și HDD server și nici dacă este compatibil cu Apple TV. Trebuie îndeplinite toate aceste trei condiții. De aia mi-e teamă să ies dintr-un ecosistem Apple, darmite cu un router care costă dublu.
P.S. Nu aruncați mac-urile mai vechi. Cum ambele routere wi-fi mi s-au bușit în 2-3 zile, salutări călduroase ENEL, routerul wi-fi este acum un PowerBook 12 inci, merge perfect. Nu cred că voi reuși să-l fituiesc cu un Apple TV, dar pt net este perfect, chiar surprinzător de rapid. Te scoate la liman.
Îl am de vreo 2 ani, nicio problemă, foarte stabil, viteză și acoperire bună. Cred că are tot ce ai nevoie: print sharing, HDD sharing (un port USB 2.0 și unul USB 3.0), DLNA, Time Machine etc.
Hm… Cu Apple TV este compatibil? La prețul ăsta, mai pui un pic și iei Extreme, iar la juma de preț – Express. Convinge-mă că merită să ies dintr-un eco-sistem Apple. La țară am routerul oferit de UPC, dar nu am pretenții, deocamdată cel puțin.
Routerele astea scumpe de la Asus (și alții) merită atunci când ai o conexiune de mare viteză (1 Gbps sau pe aproape) și vrei performanță maximă. Cele de la Apple nu duc decât maxim vreo 500 Mbps din câte știu. Mai au și avantajul că poți configura aproape orice parametru de rețea la ele, deși majoritatea utilizatorilor probabil că nu are nevoie de așa ceva.
Dar la ușurința în utilizare fără bătăi de cap tot Airporturile sunt mai bune.
Așa aș zice și eu, dar mai schimb păreri. Mi se pare suspect că, după succesive căderi de curent în ultimele zile de caniculă, mi-au picat pe rînd Express și Extreme. Sînt chiar așa de sensibile? Să fi fost și supratensiune la reconectare? Am mai pățit asta cu Extreme, dacă mai ții minte, dar—spectaculos—și-a revenit singur după cîteva zile! Să mai sper și acum?
Mi-e teamîă să ies dintr-o rețea Apple, am nevoie de compatibilitate ca print server, HDD server și Apple TV, altfel dau banii degeaba. Nu mă interesează o viteză spectaculos de mare, nu am scule așa de performante…
Sunt moarte complet Airporturile? Nu se aprinde niciun led, nimic? Poate s-au stricat doar alimentatoarele.
Despre HDD Server: doar Airporturile sunt compatibile cu hard discuri formatate HFS+.
Da, așa aș zice și eu, că doar alimentarea. La Extreme am conectat alt alimentator de 12 V, dar nu se mișcă nimic. Alt alimentator Apple similar nu am. Sigur, voi încerca să le duc la un flăcău care le-ar putea repara sursa, să văd. Nu se prea repară jucăriile astea, dar să vedem.
Partea cea mai bizară, care pe mine – tehnic – mă depășește, este că Extreme a mai făcut așa și „s‑a reparat singur” [?] după cîteva zile, a început să meargă, pur și simplu. L-am testat atunci așa, de curiozitate…
„Despre HDD Server: doar Airporturile sunt compatibile cu hard discuri formatate HFS+” Âsta e clar. Nu m-ar deranja să le formatez NTFS, la o adică… De aia mai analizez… Poate se repară iar singur Extreme și, după el, și Express.
Da … e compatibil cu toate ecosistemele Apple … dar dacă doar pentru asta vrei un rooter … cel recomandat de mine nu e ceea ce cauți …
mario, caut un router pt nevoile menționate și la un preț rezonabil. Sigur că ezit. Nu-l iau ca să mă uit la el și să-l admir, ci ca să-l folosesc. Sunt suficient de supărat pe faptul că succesivele căderi de curent mi-au bulit 2 routere Apple…
Am ințeles și imi pare rău. Eu am cumparat de pe Olx 3 Airport Express A1264 la prețuri de sub 100 ron … pentru a extinde rețeaua in grădină și in jurul casei. Conectate la RT-ac5300 (wds) fac o treaba extraordinara doar că au viteze de transfer mult mai mici … Dar asta ma scutit de intins fire pentru sistemul de sonorizare … restul ecosistemului Apple e configurat pe Ac5300 care permite multe … inclusiv HFS+ cu un frimware “mai diferit” … dar asta e alta poveste.
Tot spre niște Express-uri ori un Extreme de pe olx m-am orientat și eu, am mai luat de acolo unul, adică unul dintre cele două bușite, dar a mers OK 2-3 ani. Este ciudat cum de au picat ambele routere wi-fi Apple și nimic altceva.
Nu stiu … mie nu mi sa intâmplat decat cu incărcătorul de la Macbook pro de la supratensiune dar am rezolvat prin schimbarea condensatorilor si a stabilizatorului din sursă… condensatorii se mai devalorifică in timp iar asta duce la prăjirea stabilizatorurui… dar cu un “mecanic” bun probabil ai șanse sa reânvi acele rootere …
E un flăcău prin zonă care mi-a readus la viață 2 alimentatoare magsafe. Foarte utile ca rezervă pt asemenea situații. Din păcate, mi-a spus că la așa ceva nu se bagă, deoarece nu se prea pot repara. O să mai încerc, evident.
Nu am Apple TV, nu pot testa. În cazul routerului, dacă nu ai un motiv anume, nu văd niciun avantaj de a sta în ecosistemul Apple.
În plus, pe toate RT-urile de la Asus poți instala alt firmware printr-un simplu click pe butonul upload. În funcție de ce ai nevoie și de modelul routerului, găsești mai multe sau mai puține variante care adaugă/elimină funcționalități.
PS: Am uitat că are ceva pe care îl folosesc zilnic: server VPN. Indiferent unde sunt și cât de nesigură este rețeaua, mă conectez prin VPN și sunt acasă
Daca doar alimentatorul e stricat se poate folosi orice alt alimentator cu tensiunea respectiva si sa aiba cel putin amperajul cerut. E valabil si la MB (simple sau pro). Nu ai nevoie de alimentator Apple ci doar de mufa magsafe. Folosesc alimentatoare IBM de 16,5 V cu mufa magsafe adaptata. Le iau cu 10-15 lei din piata.
Da, evident că da, din păcate se pare că la Extreme nu alimentatorul e de vină, nu merge nici cu altul. E drept, nu știu dacă acel alimentator e bun, nu l-am mai folosit de ani și nu am alt aparat pe care să-l testez.
Problema e în lucru.