N-am fost niciodată adeptul instalărilor „pe curat” atunci când au apărut versiuni noi de iOS sau OS X. Întotdeauna am făcut upgrade fiind convins că Apple știe să gestioneze bine actualizarea sistemului, înlocuirea fișierelor vechi cu cele noi și aruncarea gunoiului de prin sistem.
După ce am făcut upgrade de la iOS 7 la iOS 8, iPad-ul meu (versiunea a patra) a început să se miște foarte greoi. Animațiile din sistem erau sacadate (constat că devine o obsesie pentru mine chestia asta 
). M-am resemnat cu gândul că asta e, noul sistem cere hardware mai puternic pentru a se mișca lin… deși, la fel ca la Yosemite, nu era vorba decât de niște transparențe amărâte plimbate de colo-colo pe ecran, deci nimic care să pună probleme reale pentru un GPU cât de cât nou.
Apoi am observat problema cu dicționarul și mi-am dat seama că e ceva bușit prin sistem. Iar ieri, când am activat iCloud Photos, degeaba stăteam și așteptam să urce pozele în iCloud, că nu se mișca nimic. Și toate astea se întâmplau pe iOS, un sistem complet închis, în care nu pot interveni cu nimic ca să-l stric sau să-l repar (nu, am făcut niciodată jailbreak).
Așa că am ras totul și am reinstalat iOS 8 pe curat. Rezultatul? Parcă e alt iPad acum: totul se mișcă foarte fluid, aproape perfect. Sincer nu am crezut că poate avea un asemenea efect o reinstalare.
Ritmul ăsta drăcesc în care Apple scoate sisteme de operare noi cred că afectează negativ calitatea softului. Se vede asta și în Yosemite, unde sunt câteva chestii atât de prost finisate, încât stai și te gândești ce-a fost în capul lor atunci când le-au pus în sistem așa cum sunt. Se pare că acele beta-uri publice nu i-au ajutat cu nimic pe cei de la Apple.
Acum mă bate gândul să reinstalez de la zero sistemul și pe MBP, poate scap și acolo de sacadări.
