Văd pe net din ce în ce mai multe persoane care se plâng că au necazuri cu sincronizarea datelor pe telefoane aparținând unor persoane diferite, dar logate cu același cont de iCloud. Cazul cel mai des întâlnit: soțul și soția care consideră din diverse motive că ar fi bine să aibe același cont iCloud.
Pe scurt: e o idee foarte proastă. Renunțați la metoda asta și folosiți în schimb Family Sharing cu conturi iCloud separate, dacă vreți să utilizați în comun chestiile cumpărate din App Store.
Din câte citesc pe forumuri, o anume schimbare din iOS 9 a produs haos pe telefoanele celor care împărțeau același cont iCloud. Dar ideea de bază e că aceste conturi NU sunt făcute să fie folosite la comun.
Pe lângă sharingul aplicațiilor cumpărate, un alt motiv des întâlnit pentru a partaja contul iCloud este nevoia ca membrii familiei să aibe agende și biblioteci foto comune pe iPhone-uri. Family Sharing rezolvă satisfăcător problema cu biblioteca foto și cu calendarul familiei. Cu contactele e un pic mai complicat, dar se poate rezolva prin folosirea unui al treilea cont iCloud, configurat pe post de cont secundar pe fiecare telefon și setat să sincronizeze numai contactele.
Folosim de câteva luni iCloud pe family sharing, eu + alți 3 membri. Conturile sunt separate, evident, fiecare stochează datele personale, iar spațiul folosit se împarte fiecăruia până se vor umple 2 TB. Deocamdată nu e cazul. Cu sincronizarea datelor nu știu, aplicațiile shareuite nu pun probleme, pur și simplu le plătești o dată și le folosesc toți dacă au family sharing. Ce pot spune este că, după upgrade la Cătălina, sistemul a rulat cu rotița apărând mereu pînă a făcut re-sync al datelor. A durat mult, vreo 2 sîptămâni, deși nu am foarte mult sync pe iCloud. Nu știu cât ar fi durat dacă aș fi avut singur, să zicem, 1,8 TB. O juma de an?
Salut! Ai spus mai sus ca prin Family Sharing toți membrii familiei au acces la biblioteca foto. Te rog sa explici cum, pentru ca nu îmi iese așa ceva. Am family sharing de mulți ani, fiecare cu contul lui, plan de 2 Tb iar toate pozele le am eu in ICloud, prin aplicația Photos. Sunt undeva la 400 gb. Mulțumesc
Asta da, însă presupune ca de fiecare data când faci o poza sau le aduni in un album sa îl partajezi. Uneori durează mult partajarea, de exemplu după un concediu. Am crezut ca e o alta soluție ca toți membrii familiei sa aibă acces la aceeași biblioteca foto. Ar fi varianta google photo, însă poti adauga un singur partener la biblioteca.