Mesaje email care nu ajung la destinație într-un cont iCloud

Vouă vi s-a întîmplat să nu vă intre e-mail-uri pe iCloud (deloc, nici măcar în Junk) dacă expeditorul are o adresă mai ciudată, cum ar fi pe server-ul unei companii? Am pățit o dată cu cineva care mi-a trimis via un serviciu gen transfer.ro și de cîteva ori cu altcineva, care mi-a trimis de pe mail-ul de serviciu. Am rugat să retrimită și au intrat. Culmea e că nu mereu, am mai primit mesaje de pe adresa respectivă, dar uneori nu intră, ceea ce mă duce cu gîndul la un simplu bug sau timeout pe server, dar e deranjant.

Da, există servere de companii care nu dau drumul unui mesaj dacă are atașamente, altele decât cele ale firmei, de exemplu. Nu știu dacă la asta te referi.

Bun de știut. Dar întîmplarea face că uneori intră mesajele, iar în Outlook, de unde mi-a trimis, nu i-a dat nicio eroare, Send/Receive s-a terminat cu succes. Mai mult, aseară mi-a trimis mesajele, nu mi-au intrat pînă dimineață. Am rugat să retrimită, a dat fw la mesajele de aseară (tot de pe adresa companiei, tot din Outlook) și mi-au intrat instant.

Presupun că hiba este acolo, la cel care trimite.

Și cum rămîne cu celălalt exemplu (trimis via wetransfer sau așa ceva)? Pe iCloud, nimic, nici după o oră, am rugat să retrimită pe adresa mea de Yahoo, a intrat instant.

Înțeleg că nu s-a întîmplat nimănui (consecvent) și, cum nu e un comportament normal, avem toate motivele să nu dăm vina pe iCloud (mai mult decît pe un fel de bug temporar) ?

Sau pe „băieți” care, pe context, verifică arhivele. Nu crezi că e mai plauzibil?

Ba da, sînt de acord că e mai plauzibil să presupunem că nu ar impune Apple vreo limitare atît de serioasă sau să aibă vreun filtru care să dea greș în felul ăsta.

Eram curios dacă au mai existat experiențe similare la voi, pentru că nu cred că popularitatea iCloud Mail se compară cu GMail sau Yahoo și, cum o bună parte din mesajele pe care le trimit de pe iCloud ajung în Junk la destinatari care nu-s tot pe iCloud, mă gîndeam poate o fi vreo chichiță sau vreun filtru la care ar trebui să umblu.

Caută pe Google “iCloud silent email filtering”, o să găsești povești asemănătoare cu asta:

http://www.mcelhearn.com/apples-silent-email-filtering-is-just-plain-wrong/

1 Like

Urît. Pe de altă parte, cică nu fac altceva decît colegii de la Yahoo și Google, doar că Apple ar fi mai “scrofuloși”…

În aceste condiții, aveți vreo recomandare de serviciu alternativ de e-mail, cît mai flexibil și de încredere, chiar și cu plată? @Claudiu, Fastmail? :smile:

Nu vreau să fac din țînțar armăsar și n-o să spun că astea-s cazurile pe care le-am detectat, cine știe cîte mesaje mi s-au mai pierdut și să zicem că iert faza cu wetransfer. Dar dacă iau contactul cu diverși profesioniști și-mi trimite fiecare vreun mesaj de pe adresa de serviciu, poate fi riscant.

Bine, sper ca acest filtru să se îmbunătățească treptat, dar pînă atunci cred că mai e și oricum mai bine ar fi fost să nu existe deloc.

Ah, și pentru claritate, prietena lucrează la Deloitte București. De pe adresa lor mi-a trimis destule mesaje, majoritatea neajungînd, decît după Forward.

Păi îmi confirmă ce ți-am spus.

Morala e că eu nu vreau să existe filtre pe mesajele primite sau trimise asupra cărora eu să nu am control. Da, statul poate bloca din motive de “securitate națională” etc, sînt singurele pe care le-aș putea accepta, dar în cazul de față nu se pune problema.

Dacă nu am posibilitatea să iau legătura altfel cu expeditorul, pierd (ratez) definitiv mesaje, ceea ce nu pot accepta.

Și apropo, numai eu am pățit?

Nu, evident că nu numai tu, citește linkul lui Tudor.

Am citit, pe acela și altele conexe. Dar mai voiam exemple concrete și de la voi, asta e tot.

Nu am pățit la FastMail să nu plece fișiere atașate (din câte știu eu :smiley:). Poate că e puțin stupid să plătesc pentru email în 2015, dar pentru mine, experiența FastMail este una foarte plăcută. Și nu mă deranjează să plătesc pentru comoditate sau pentru lucrurile la care țin, iar emailul este coloana vertebrală a prezenței mele online.

Eu însă având domeniu personal, mă tem să nu ajung vreodată pe vreo listă neagră, din cine știe ce motiv inventat, că atunci am încurcat-o, trebuie să-mi schimb numele :smile: