Mail Drop merge și nu prea

Am încercat să trimit fișiere mai mari prin email, ca să văd care e limita de la care se activează Mail Drop. Am activat Mail Drop în preferințele contului de email iCloud și am atașat unui mesaj un fișier de 50 MB. Acuma stau și aștept să văd ce se întâmplă. Mesajul stă în outbox, bănuiesc că acum urcă fișierul în iCloud. Mail nu mi-a zis nimic despre Mail Drop, nu mi-a dat nicio confirmare că trimite fișierul sau vreun mesaj de eroare, nu văd niciun progress bar nici măcar în fereastra de activitate. Cam aiurea.

iStat îmi arată un proces numit cloudd care tot uploadează ceva…

N-am avut răbdare și am mai încercat încă o dată… acum primesc o eroare…

Cam așa arată mailul primit în Gmail:

Nu știu de ce, dar văd că a dispărut textul pe care l-am scris înainte de a atașa fișierul. Mail a trimis doar acel link urât. :frowning: O fi din cauză că eu trimit mailuri în format plain text?

Mda, dacă trimit mesajul în format RTF atunci se păstrează și conținutul, nu numai linkul către fișierul atașat:

Dar varianta plain text, care e trimisă ca format alternativ, nu conține acel text de deasupra. Deci se pare că avem deja un bug aici: mesajele plain text cu atașament în Mail Drop își pierd conținutul la trimitere.

Clientul de email Airmail 2.0 știe să atașeze mesajelor fișiere din iCloud (opțional și indiferent de mărimea fișierelor!), iar în această privință îi face efectiv de rușine pe cei de la Apple, prin modul elegant în care gestionează procesul de upload. Iată cum arată în Airmail fereastra de compunere a mesajului:

Airmail urcă fișierul în iCloud afișând permanent stadiul încărcării. La final chestia aia albastră se transformă într-un link către fișier, specificând și data până la care fișierul va fi disponibil pentru upload (fișierul e ținut în iCloud timp de 30 de zile).

De ce nu o fi făcut Apple așa ceva, nu pot să-mi dau seama.

Folosesc și eu Airmail versiunea 1.x.x Văd că ieri sau azi a apărut v2 la un preț mai mărișor. Nu știu dacă să fac upgrade. Mai întîi să văd cum merg alternativele free., există destule.
Știu că gmail, dacă ai atașat ceva baban, face el operațiunea asta cu pusul pe serverul lor și de trimis un link. Apple nu a implementat asta? Sincer să fiu, nu am testat, cînd am fișiere mai mari de 10 MB, uneori chiar și mai mici, le pun frumos pe Copy ori pe Dropbox și fac link la ele, după care le șterg, dacă e cazul.

Păi e fix ce-am descris mai sus: Apple are acum MailDrop, dar e implementat complet aiurea. L-au aruncat acolo, în Mail.app, fără să-și bată capul ca să-l facă și utilizabil. Airmail face exact același lucru, tot cu iCloud Drive, dar mult mai user-friendly.

Vorba lui @Claudiu (pe chat): e nevoie de un Snow-Yosemite, care să finalizeze toate lucrurile începute și neterminate în Yosemite.

Cum spuneam, nu am testat funcția asta, am presupus că, de vreme ce Google o are de ani de zile, Apple o fi în stare să fie măcar ca ei. Înțeleg că m-am înșelat. Voi testa mîine în mod expres, dar presupun că nu poate fi altfel decît la voi.

Merită upgrade-ul, merge mult mai bine decât v1, care are un bug ce-l face teribil de greoi după o vreme.