MacOStalgia, sau cum ar fi arătat aplicațiile de astăzi în 1999

Cineva și-a imaginat cum ar fi arătat aplicațiile de astăzi, dacă ne-am întoarce în timp în anul 1999 iar pe Mac-urile noastre am avea Mac OS 9, sistemul de operare lansat de Apple în acel an. Rezultatul e aici și în următorul clip video:

Suntem generația care a trăit evoluția asta pas cu pas…
P.S. Eu unu’, din octombrie 1990, când am ajuns la Tinerama, am avut primul contact cu un mac, Mac Classic, 8 inci. Pe ăla am învățat să lucrez cu un calculator, nu pe un PC. Imaginați-vă că revista Tinerama, care apărea format A 4, de ziar, s-a paginat câteva luni pe un mac cu display de 8 inci. Nu, nu eu paginam, fetele de acolo. Azi, așa ceva mi se pare incredibil. Mac-urile cu monitoare mari, de 20 inci (cred), niște huidume pe care trebuia să le care doi flăcăi, au apărut prin primăvara lui 1991. Am amintiri frumoase de la Tinerama din perioada octombrie 1990–septembrie 1995. Cred că a fost cel mai agreabil și prietenos colectiv din cariera mea, am numai amintiri frumoase. E de scris o carte despre perioada asta. Mass media de azi nu mai seamănă deloc cu ce am trăit eu atunci. Cred că am plecat la timp, nu a durat mult și Tinerama a dispărut, ca și fondatorul ei, Max Bănuș (Banush).

Fain. Din când în când sunt surprins de cât de antic arăta Mac OS 9 față de Win 95 lansat cu 4 ani mai devreme și conectat la internet. Au recuperat totuși prin 2001, 2002.

P.S. Sărbători fericite! :snowman_with_snow: :christmas_tree:

Eram utilizator de Windows în acea perioadă, dar îmi doream foarte mult un Mac, pur și simplu pentru că îmi plăcea cum arăta și cum funcționa Mac OS. Fiecare cu gusturile lui.

În filmulețul ăla și în poze interfața aplicațiilor arată un pic învechit, în realitate arătau mult mai bine. Am un PowerBook din 2004 cu o partiție pe care rulează 9 nativ, îl voi porni zilele astea. N-aș zice că macOS 9 arăta mai bătrânesc decât Windows-ul de la ora aia.