Bug-uri din Yosemite

Photoshop CC 2014 are câteva probleme de funcționare în Yosemite, despre care cei de la Adobe spun că sunt cauzate de driverele grafice din 10.10. La mine se manifestă chestia asta, foarte enervantă: în funcție de nivelul de zoom, atunci când măresc diametrul unui brush, el dispare la un moment dat de pe ecran, sau înțepenește la o valoare anterioară.

Inginerii de la Adobe dau vina pe cei de la Apple, care se pare că tot încearcă să rezolve problema de la 10.10.0 încoace.

Spre deosebire de cazul amintit la adresa de mai sus, la mine nu s-a rezolvat nici prin resetarea preferințelor, și nici prin dezactivarea opțiunilor GPU din Photoshop.

Avertismentul unui angajat de la Adobe, acum 22 de zile:

MacOS 10.10 has several widespread issues with the video card drivers.
Apple is aware of the issues, and working on solutions.