Baterie aftermarket umflată după un timp

Salut!
Ați cumpărat până acum baterii aftermarket care să țină cel puțin 2 ani fără să se umfle?

Am întâlnit 3 baterii până acum - 2 originale pe MBP-uri diferite, și una de schimb - și toate s-au umflat. Ce-i drept, cele originale au ținut 4-5 ani. Cea luată separat doar 2.

Faptul că pierde din capacitate nu m-ar deranja prea tare, nu am mari pretenții, dar aș vrea să decid eu când să o schimb, nu să fiu forțat de deformarea carcasei și potențialul pericol.

Mulțam!

P.S. Sunt curios dacă e chestiune de noroc sau majoritatea se comportă așa.

Adică de ghinion… Nu, nu cred că toate se comportă așa, eu până acum n-am avut un asemenea caz și folosesc portabile Apple de peste 20 de ani.

Mulțam! Ceva recomandări de magazine? Am văzut că au la Celo.

Sînt mulți acuma, Celo mi se par OK.

Eu am una cumpărată de la de la iFixit, care nu mi-a făcut probleme până acum.

Heh, nu m-am gândit că livrează până aici, mersi! Un pic mai scump, dar de ținut minte.

Da, au magazin cu livrare din UE, fara taxe vamale si alte prostii.

Salutare, sunt și eu într-o situație asemănătoare, de unde ai luat bateria, până la urmă?
Dacă sunt și alte recomandări, de baterii de la magazine din România, nu mă deranjează. Eu aș vrea una Li Po, știți pe unde aș găsi?

Am fost la Radical Service pe Aristotel Pappia. Am mai fost la ei și sunt profi. M-a costat vreo 400 lei cu tot cu demontat, montat pentru ce aveam nevoie. Nu mi-am mai bătut capul.
Bateriile vin făcute pentru dispozitivul Apple respectiv. Nu cred că alegi tehnologia.
Pentru a scădea șansele să se umfle e important să nu stea încărcată 100% mereu. Eu am setat din macOS 80% charge acum.

1 Like

Mulțumesc, din păcate nu sunt din București. Am găsit la ei pe site, în schimb, bateria cu pricina. Eu am un MacBook Pro Retina 15 Inch, A1398, Mid 2015. Văd că e 350 de lei, transport gratuit. La Celo costă 320 de lei, transport gratuit și la ei, dar au bonus și șurubelnițele de desfacere, pe care greu le găsești - sunt pentabole. Numai că nu e în stoc…

Mda, probabil va trebui să mai cauți.
Radical e și în Constanța. Îi găsești pe net.
Altfel poate reintră în stoc la Celo

1 Like

Și nu au estimat când mai aduc? Și eu am avut experiențe pozitive cu celo.ro

N-am întrebat. Documentarea despre baterii am început-o în seara aceasta. Am să-i contactez mâine.

Vezi și pe ifixit.com, trimit și în RO și au și sculele, vezi la ce preț ieși și așa.

1 Like

Ajunge 600 de lei cu tot cu transport. Nu prea merită… în țară găsesc cu 300-400 maximum. :smirk_cat:

„Estimarea de revenire pe stoc este între 2-3 săptămâni. Puteți seta alerta de stoc pentru a primi dvs. notificare în momentul în care primim pe stoc produsul.” :thinking:

Ți se pare mult?

Sincer, nici nu mai voiam să cumpăr baterie…Oricum îl țin în priză mai tot timpul. Însă, am întâlnit o problemă, după ce am făcut upgrade-ul SSDului. Am luat un adaptor și am pus un Samsung 970 EVO Plus, de 2tb. Problema principală care a apărut e faptul că bootează greu și se încarcă greu aplicațiile (după un timp), cel puțin pe Monterey. Am postat problema pe forums.macrumors și mi s-a recomandat să pun baterie pentru că absența ei ar crea niște conflicte și ar încărca inutil procesorul. Eu credeam că sunt probleme cu controlerul Samsung (posibil și asta, în continuare), însă am zis să încerc varianta cu bateria.

Nu e niciun conflict.
Laptoprile Mac nu merg bine fără baterie. Așa sunt proiectate. Puterea procesorului e scăzută dramatic și posibil și ale unor bus-uri din sistem.
Explicația pe care o găsisem la un moment dat e că alimentatorul nu poate susține complet sistemul la full load și nici pentru spike-uri scurte. În unele cazuri dacă îl folosești maxed out posibil să vezi că se consumă din baterie chiar dacă e în priză.

P.S. SSD-urile Intel 660p sau mai noul 665p funcționează brici inclusiv ca temperatură, compatibilitate, intrare în deep idle state. Probabil nu au aceeași performanță ca cele Samsung, sunt QLC, dar se integrează bine și de un an nu am avut probleme. Eu încă folosesc un 665p de 1TB. Le-am văzut recomandate și de Cattus înainte să îl iau.
Am testat și un WD Blue și acela funcționa la temperatură puțin mai mare și consuma ceva mai mult.

Nu mai am acele mac-uri, dar – după ce am analizat pe diverse forum-uri – m-am decis pt Intel, motivul fiind că un proc Intel are toate șansele să se „pupe” cel mai bine cu un SSD Intel. Așa a și fost, mergeau foarte bine.
Lentoarea, ciudată, de care vorbește se poate datora bateriei stricate și faptului că numai alimentatorul nu face față, am citit și eu asemenea scenarii. Oricum, un portabil cu bateria moartă nu se comportă bine.