Sfat achizitionare Macbook

Programarea merge bine pe Mac, cam orice limbaj, dar în special cele web.

Privitor la a-ți ține „în următorii 4 ani“, e greu de zis, dar știi cum e, ar fi bine să-ți iei maximul pe care-l poți duce. Plus că la Air nu se mai poate face upgrade, iar acei 8GB RAM și 128 GB SSD e posibil să descoperi că nu e de ajuns.

Conectare HDMI se face cu un adaptor la Thunderbolt 2 (care e același conector cu Mini DisplayPort).

Acum să-mi fie iertată reclama nerușinată, dar eu vînd un MacBook Pro Mid 2012, 13", non-Retina, la 3000 lei. Avantajele pe care cred că le are față de un Air sînt:

  • al meu are 480 GB SSD și 16 GB RAM;
  • poate cel mai important: e ultimul model în care se poate umbla! RAM-ul, SSD-ul și chiar bateria pot fi înlocuite de utilizator, acasă, cu șurubelniță și fără „rocket science“.

Procesorul din al meu este Ivy Bridge, dar pentru programare front end eu cred că duce extraordinar de bine. Un dezavantaj la al meu ar fi că, chiar și cu baterie nouă, mai mult de 6 ore nu ține, în vreme ce Air-ul ar trebui să depășească asta, chiar și cînd e solicitat.

Ca să nu poluez aici, scrie-mi un mesaj, dacă te tentează, și-ți dau mai multe detalii cu plăcere.

Ar mai trebui remarcat faptul că, atunci cînd vorbești despre „sharing de date“ din iPhone, ar fi bine să detaliezi, să exemplifici. Pe Mac iPhone-ul nu apare ca un stick, deci nu e cu drag & drop, decît în iTunes și în niște aplicații. Restul, fie via iCloud, fie alt cloud, fie, în cazul cîtorva poze, de exemplu, AirDrop.