Google I/O


(Adrian Manea) #1

După cum poate știți, diseară la orele 20.00 este Google I/O, care poate fi urmărit în direct la link-ul acela.

Eu, unul, sînt interesat de ce vor introduce, începînd cu Material Design, care îmi place mult și mai acum cu Android N (de cînd am început eu să le urmăresc mai serios activitatea), mi se pare că fac treabă destul de bună.

Poate ne găsim și comentăm și asta, nu doar WWDC. :slight_smile:


(Tudor Vedeanu) #2

Ceva interesant? Am apucat să mă uit doar de la Daydream încolo.


(Adrian Manea) #3

Nici eu nu am văzut tot, dar din ce am prins, mi s-a părut interesant că au integrat Google search în noua aplicație de mesagerie (Allo). Adică ai bot-ul @google pe care-l poți întreba ca pe chat de toate. Plus „recunoașterea” din poze ca în Google Photos. Primind o poză cu un cățel, îți oferă sugestii gen “Cute dog” etc. Ba chiar cică îți recunoaște și rasa sau rețeta de mîncare la o poză cu mîncare. :slight_smile:

Iar aplicația de apeluri video (Duo) arată preview video al celui care te sună dinainte de a răspunde.


#4

Huh? No more Hangouts?


(Adrian Manea) #5

Nu știu, n-au zis nimic de Hangouts, au zis doar de “2 new messaging (sau communication) apps”. Disponibile de la vară, pe Android și iOS.


(Tudor Vedeanu) #6

Ăștia au făcut vreo șmecherie cu streamul. În Safari merge ca dracu’, se întrerupe mereu și nu e HD. În Chrome merge perfect, HD.


(Tudor Vedeanu) #7

Mă uit peste comentariile unor jurnaliști Apple din timpul keynote-ului, să văd ce-au bârfit acolo:

https://talkshow.im/show/lRBwur3kRyqMsH8y


(Tudor Vedeanu) #8

Bună asta :smiley:


(Adrian Manea) #9

Acum, trăgînd linie (nu m-am mai uitat, dar am citit acum ceva știri de pe 9to5google), parcă nu a luat fața cu nimic. VR, Home și alte nebunii sînt proiecte de lungă durată, pe care le apreciez, dar nu pentru „aici și acum”.

Allo și Duo mi se par, totuși, interesante, mai ales cu asistentul și căutarea Google integrate. Nu mai schimbi aplicația să cauți ceva și, din ce am văzut, pot presupune că răspunsurile predictive vor fi (mult) mai utile decît ce oferă Apple sau oricine altcineva momentan.


(Tudor Vedeanu) #10

Mi-a plăcut smartceasul ăla cu display perfect rotund, fără zone “moarte”. Întotdeauna m-am mirat de ce Apple a ales soluția cea mai facilă și mai banală pentru Watch: display-ul dreptunghiular.


(Adrian Manea) #11

Cîteva din caracteristicile Android N ar face bine să inspire și pe inginerii Apple, argumentează articolul acesta.

Tind să fiu de acord, treaba cu testarea aplicațiilor, fără să le instalezi propriu-zis mi se pare foarte bună, precum și control center personalizabil și split screen inclusiv pe telefon.


(Mihai Raducan) #12

Punctele 2, 3 și 4 sunt disponibile deja pe multe dispozitive (customizable quick settings, multi-window support și close all apps). Le aveam încă de pe Galaxy S5 și acum, pe S7, sunt mai… rafinate. La asta se adaugă theme store (schimbă absolut tot, de la iconițe și font la culori), modificarea DPI-ului și/sau numărului de iconițe pe ecran etc. Și până acum am vorbit numai de launcherul și firmware stock Samsung. Dacă băgăm în discuției și câteva custom launchere/firmware, mai adăugăm câteva zeci de alte modificări posibile.