Ferestre care se inactivează (bug Yosemite?)

Da, la ăla mă refer, evident. Dacă nu poți reproduce, înseamnă că e unul dintre bug-urile per configurație. Din fericire, e un bug cu totul minor, ca atare nici nu l-am mai raportat. Nu au rezolvat ei lucruri mult mai grave, darmite ăsta.
Există însă o aplicație care, în Yose, stă mult mai bine, Font Book. Mie îmi este f. utilă, motiv pt care am și observat imediat pasul înainte precum și faptul că au rezolvat multe probleme apărute după Snow Leopard, punctul de referință în era Intel.

Mda, așteptăm atunci 10.10.2. Mă gîndeam că încep să lanseze prea multe lucruri netestate cum trebuie băieții de la Apple. Pe unii developeri poate că i-aș înțelege, or avea nevoie de bani, dar Yosemite pare nefinisat considerabil. Intrăm în altă discuție, care s-a mai purtat aici, deci nu continui.

Doar mai dau 2 exemple.
Pentru cine folosește Logic Pro X, ieri a apărut versiunea 10.1, primul update considerabil. Au adăugat niște efecte noi, au schimbat părți din interfață cică să-l facă mai Retina-friendly, au mai aplatizat chestii în spiritul Yose. Una peste alta, update-ul părea frumos și chiar este. Numai că, atunci cînd începi să-l folosești, vezi că mai ai latență la audio, se mai dezactivează CoreAudio cînd și cînd și, în general, efectele și instrumentele din el, sînt mult mai “nesigure” (nu chiar instabile, am pățit doar un crash :slight_smile: ). Dar iar îmi pare ceva ce au lansat în grabă, să-ți ia ochii și pare o formă fără fond.

Și al doilea, on topic: în timp ce scriam aici, luînd o pauză de 2 secunde de gîndire, fereastra Safari a “flash-uit” un pic, ca și cum ai da foarte repede cmd+Tab în altceva și ai reveni. A fost foarte rapid, nu mi-a afectat scrisul, să se inactiveze căsuța de scris de aici, dar mi-am amintit cu ocazia asta că s-a mai întîmplat, împreună cu cele pe care le-am raportat la începutul topic-ului.

Mie asta-mi sună a proces/aplicație care încearcă să fure focusul. Ai cumva vreo aplicație care funcționează mereu, de tipul celor care stau în bara de sus (Dropbox, etc.)?

Ține deschis Console.app și verifică dacă apare vreun mesaj de eroare imediat după ce se întâmplă ciudățenia asta.

Da, am Dropbox în bara de meniu, funcționează mereu. Am deschis Console, o să verific.

Uite mesajele din preajma orei 9:47, la care postasem ce am scris mai sus, dacă poți identifica ceva.

Mi s-a întîmplat din nou acum, în jurul orei 21:17, la 15-20 secunde după ce am închis Logic Pro X. Iată ce zice Console:

Din ce am mai citit pe net, chestia aia cu Starting Handoff Advertising ar fi un “feature” Yosemite, dar multă lume are log-ul plin de așa ceva. Cînd mă uit și eu, văd că am cîteva zeci de asemenea mesaje în ultima jumătate de oră :smile:

Nu știu dacă ăla e de vină, pot opri Handoff, și-așa nu l-am folosit. Dar aștept o confirmare, dacă mai pare cuiva ceva în neregulă, un vinovat mai probabil din log-urile postate.

Nu cred că e de la handoff. Mesajele alea din Console par normale. Dacă vrei folosește Etrecheck și dă un copy/paste aici la diagnosticul Mac-ului tău. Detalii aici:

Se pare că a trecut toate testele cu brio (nu știu dacă trebuia doar diagnosticul de jos, am pus tot raportul…)
EtreCheck version: 2.1.6 (109)
Report generated 24 Jan 2015 12:24:32 EET
Download EtreCheck from http://etresoft.com/etrecheck

Click the [Support] links for help with non-Apple products.
Click the [Details] links for more information about that line.
Click the [Adware] links for help removing adware.

Hardware Information: :information_source:
MacBook Pro (13-inch, Mid 2012) (Technical Specifications)
MacBook Pro - model: MacBookPro9,2
1 2.5 GHz Intel Core i5 CPU: 2-core
16 GB RAM Upgradeable
BANK 0/DIMM0
8 GB DDR3 1600 MHz ok
BANK 1/DIMM0
8 GB DDR3 1600 MHz ok
Bluetooth: Good - Handoff/Airdrop2 supported
Wireless: en1: 802.11 a/b/g/n
Battery Health: Normal - Cycle count 170

Video Information: :information_source:
Intel HD Graphics 4000
Color LCD 1280 x 800

System Software: :information_source:
OS X 10.10.1 (14B25) - Time since boot: 0:24:40

Disk Information: :information_source:
Crucial_CT480M500SSD1 disk0 : (480,1 GB)
EFI (disk0s1) : 210 MB
Recovery HD (disk0s3) [Recovery]: 650 MB
MySSD (disk1) / : 478.87 GB (108.95 GB free)
Core Storage: disk0s2 479.24 GB Online

HL-DT-ST DVDRW  GS31N  

USB Information: :information_source:
Apple Inc. FaceTime HD Camera (Built-in)
Apple Inc. BRCM20702 Hub
Apple Inc. Bluetooth USB Host Controller
Apple Inc. Apple Internal Keyboard / Trackpad
Apple Computer, Inc. IR Receiver

Thunderbolt Information: :information_source:
Apple Inc. thunderbolt_bus

Gatekeeper: :information_source:
Anywhere

Kernel Extensions: :information_source:
/Library/Extensions
[not loaded] com.caiaq.driver.NIUSBGuitarRigMobileDriver (2.6.0 - SDK 10.8) [Support]
[not loaded] com.caiaq.driver.NIUSBHardwareDriver (2.6.0 - SDK 10.8) [Support]

	/System/Library/Extensions
[not loaded]	com.IKMultimedia.driver.StompIO1 (1.0.0) [Support]
[not loaded]	com.ikmultimedia.driver.StealthPedal (1.0.0) [Support]

Launch Agents: :information_source:
[loaded] com.oracle.java.Java-Updater.plist [Support]

Launch Daemons: :information_source:
[loaded] com.adobe.fpsaud.plist [Support]
[loaded] com.oracle.java.Helper-Tool.plist [Support]

User Launch Agents: :information_source:
[loaded] com.google.keystone.agent.plist [Support]

User Login Items: :information_source:
Bartender Application (/Applications/Bartender.app)
iTunesHelper Application (/Applications/iTunes.app/Contents/MacOS/iTunesHelper.app)
Dropbox Application (/Applications/Dropbox.app)
AppDelete Application Hidden (/Applications/AppDelete.app)
Fantastical Application (/Applications/Fantastical.app)
Stickies Application (/Applications/Stickies.app)

Internet Plug-ins: :information_source:
FlashPlayer-10.6: Version: 16.0.0.287 - SDK 10.6 [Support]
Flash Player: Version: 16.0.0.287 - SDK 10.6 [Support]
QuickTime Plugin: Version: 7.7.3
JavaAppletPlugin: Version: Java 8 Update 31 Check version
Default Browser: Version: 600 - SDK 10.10

Safari Extensions: :information_source:
AdBlock [Installed]
ClickToFlash [Installed]
Evernote Web Clipper [Installed]

3rd Party Preference Panes: :information_source:
Flash Player [Support]
Java [Support]
Native Instruments USB Audio [Support]
TeXDistPrefPane [Support]

Time Machine: :information_source:
Mobile backups: OFF
Auto backup: YES
Volumes being backed up:
MySSD: Disk size: 478.87 GB Disk used: 369.92 GB
Destinations:
TimeMachine [Local]
Total size: 1.00 TB
Total number of backups: 1
Oldest backup: 2015-01-18 11:33:36 +0000
Last backup: 2015-01-18 11:33:36 +0000
Size of backup disk: Too small
Backup size 1.00 TB < (Disk used 369.92 GB X 3)

Top Processes by CPU: :information_source:
8% WindowServer
1% fontd
0% Dropbox
0% notifyd
0% cloudpaird

Top Processes by Memory: :information_source:
258 MB Safari
172 MB mds_stores
120 MB ocspd
86 MB Dropbox
86 MB com.apple.WebKit.WebContent

Virtual Memory Information: :information_source:
10.82 GB Free RAM
4.39 GB Active RAM
533 MB Inactive RAM
1.44 GB Wired RAM
1.47 GB Page-ins
0 B Page-outs

Diagnostics Information: :information_source:
Jan 24, 2015, 12:00:26 PM Self test - passed
Jan 23, 2015, 08:04:03 PM /Users/[redacted]/Library/Logs/DiagnosticReports/Logic Pro X_2015-01-23-200403_[redacted].crash
Jan 23, 2015, 05:49:46 PM /Users/[redacted]/Library/Logs/DiagnosticReports/garcon_2015-01-23-174946_[redacted].crash
Jan 22, 2015, 10:05:26 PM /Users/[redacted]/Library/Logs/DiagnosticReports/Logic Pro X_2015-01-22-220526_[redacted].crash
Jan 22, 2015, 09:48:05 AM /Users/[redacted]/Library/Logs/DiagnosticReports/garcon_2015-01-22-094805_[redacted].crash
Jan 22, 2015, 09:21:16 AM /Library/Logs/DiagnosticReports/TextWrangler_2015-01-22-092116_[redacted].hang
Jan 22, 2015, 09:21:15 AM /Library/Logs/DiagnosticReports/TextMate_2015-01-22-092115_[redacted].hang
Jan 22, 2015, 08:18:07 AM /Library/Logs/DiagnosticReports/The Unarchiver_2015-01-22-081807_[redacted].cpu_resource.diag [Details]

Mi-a mai apărut o chestiune, care din cîte am înțeles, se leagă de administrarea memoriei (partea cu DirtyJetsam). Am pus recent 16GB RAM pe el (MacBook Pro Mid 2012 non-Retina), dar nu mi-a făcut nicio problemă, a trecut și Apple Hardware Test (varianta scurtă), e din modelele bine cunoscute pentru compatibilitate, de la Crucial. Deci și asta cred că e normală sau măcar neinteresantă:

Ce mă interesa pe mine să văd în diagnosticul EtreCheck sunt aplicațiile care pornesc automat la login și pluginurile din Safari:

  • La User Login Items văd că ai Bartender, Dropbox, AppDelete și Fantastical. Îți recomand să dezactivezi aceste aplicații una câte una, observând de fiecare dată dacă mai apare problema cu ferestrele out-of-focus. (Eu unul aș începe cu Bartender, nu știu sigur dacă el e vinovatul, dar am o bănuială…)

  • La Safari Extensions văd AdBlock, ClickToFlash și Evernote. Dacă problema cu focusul se manifestă numai în Safari (nu și în alte aplicații), atunci la fel ar trebui să dezactivezi una câte una acele extensii ca să vezi cine face figuri.

OffTopic: Gatekeeper: Anywhere înseamnă că permiți funcționarea oricărei aplicații, indiferent de sursă. Îți recomand să pui acolo (în System Preferences/Security) “Mac App Store and identified developers”, e mult mai sigur așa. Dacă vreodată chiar vrei să pornești o aplicație de la un developer necunoscut, despre care știi sigur că e OK, atunci clic dreapta pe app și alegi Open.

E probabil să fi avut ceva Safari, i-am curățat cache-ul și chiar și istoria și parcă-parcă se mișcă mai bine. N-am mai avut problema respectivă de atunci (de azi-dimineață; e cam devreme, mai vedem).

Toate aplicațiile din Login Items și extensiile Safari le am de un an și ceva, au mers perfect și pe Mountain Lion și pe Yosemite și nici nu au avut actualizări recente să zici că s-a stricat ceva de curînd. O să încerc, dacă problema persistă, sînt de acord că metoda propusă de tine e cea mai bună pentru a identifica vinovatul.

Legat de Gatekeeper, știu, am pus intenționat așa. Dar am o întrebare: e posibil să ruleze ceva fără să-i permit eu? Știam că nu, de-aia mi-am permis relaxarea restricțiilor de securitate, pentru că nu am aplicații luate de pe cine știe ce coclauri, cam 75% sînt din App Store și restul cumpărate.

OffTopic-ul meu: Cum se numește fontul folosit în posturi aici? Nu în editor, ci cel care apare cînd postezi. Mersi. :smile:

Teoretic nu, dar nici nu știi cum te trezești cu un „Flash Player” care-ți cere permisiunea să facă modificări pe computer și tu îi dai voie… deși în realitate acel program nu e Flash Player, ci o mizerie deghizată. GateKeeper verifică dacă acea aplicație poartă semnătura unui developer înregistrat la Apple. Orice developer de bună credință are semnătura sa digitală. Eu unul nu am încredere în aplicații nesemnate, decât în cazuri speciale în care știu sigur-sigur cu cine am de-a face.

Myriad.

Am înțeles, am modificat și eu acum la Gatekeeper, măcar fiindcă (mai) toată lumea recomandă.

Fontul e cel folosit de Apple în documentație și în mare parte a site-ului, din cîte știu. Dar aici, așa mic și parcă un pic mai gros, nu l-am recunoscut. Mulțumesc.

Revenind un pic la problema inițială și la log-urile și diagnosticele mele: nu e niciun motiv să mă gîndesc la incompatibilitatea memoriei sau alte probleme legate de RAM, nu? Mă refer la mesajul acela cu Jetsam.

Nu, nu cred că are legătură cu problema discutată aici.

În regulă, mulțumesc.

So far so good, cum s-ar spune. Revin dacă mai apare ceva, ori simptome, ori soluții sau informații relevante.

Problema mi-a revenit. De fapt, nici nu a dispărut, dar am uitat să revin aici :smile:

Acum a făcut altă ciudățenie: s-a restartat după un freeze de vreo 5-10 secunde. Sînt la zi cu update-urile, cu curățenia (cea normală, prin repararea permisiunilor și a discului de boot).

La restart, observ că Bartender nu a pornit. Întrebare (pentru @tudor mai ales, că avea o bănuială mai sus): ce crezi că e cu Bartender? De ce să fie el capul răutăților? Nu am citit de rău recent despre el și au și apărut diverse actualizări de cînd cu Yosemite, deci pare “băiat bun”.

L-am închis acum, stau cîteva zile cu el așa, să vedem…

Bartender este o aplicație de sistem care poate da rateuri pe versiunile beta. De fapt, nu „poate”, ci sigură dă rateuri. Ea merge foarte bine pe versiunile deja oficiale, fiind actualizată relativ repede după ce apare versiunea oficială finală.
Există însă opțiunea să descarci versiuni beta, care țin bine ritmul cu OS X beta, fiind, de fapt, singura opțiune viabilă dacă lucrezi cu OSX pre-release.

Nu folosesc versiuni beta, am debifată căsuța pe care mi-o indici. E, totuși, ciudat acest comportament.

E drept că în ultima vreme am instalat destule chestiuni, dar toate sînt oficiale, cu ceva vechime, testate și compatibile cu Yosemite, cu licență etc. N-am permisiuni de reparat, nu-s nici băgăcios în ale sistemului (că mai șterg cache-uri sau fișiere de preferințe pentru anumite aplicații nu-i bai). Acum nici să mă apuc să o iau prin eliminare nu-mi prea vine. Arunc totul în sistemului, că nu e cea mai bună gazdă. :smile:

ERa o idee. Eu folosesc Bartender de vreo doi ani, a mers chiar și pe Yosemite pre-release, dar numai cu versiunile beta. Este o aplicație f. bine făcută, deci, dacă nu ești pe 10.10.3 beta, nu cred că e de la Bartender.

Am înțeles. Nu, nu-s pe beta și nici rapoartele din Console nu par a indica vreun vinovat concret. Mă rog, strîng din dinți, ridic o sprînceană și-i dau bătaie mai departe, cred. :smile:

Acum parcă aș fi tentat să-mi îndrept atenția către plugin-urile din Logic, la astea am făcut abuz în ultima vreme, am cumpărat o groază, deși, repet, toate sînt de încredere, de la companii bune și cu ceva vechime. Cum nu cred că avem specialiști în Logic și plugin-uri pentru el aici și nici pe net nu am găsit raportări împotriva celor pe care le am, revin la ideea de mai sus.

Teoretic, orice asemea mic gîndac poate conduce la necazuri. De ce nu faci textul clasic: user nou, delogare, relogare acolo și vezi cum stă treaba. Dacă stă bine, e ceva la nivel de user, dacă tot prost, ceva la sistem în general.

Bună idee.

Problema principală este că tot ce se întîmplă aiurea pare aleator, nu pot ști ce a cauzat, ideea cu șansele cele mai mari de reușită ar fi să stau cîteva ore în Logic, să-l închid, să-l deschid, să probez plugin-uri la rînd ș.a.m.d. Or asta nu-mi prea surîde. În plus, sînt așa de mulțumit de multitudinea de aplicații pe care le-am tot instalat, că nu sînt pregătit emoțional să accept ideea că vreuna mă trădează sau că, și mai rău, trebuie să le potopesc printr-un clean install, să știu o treabă. :smile:

Oricum, am reținut, cred că o să încerc așa cînd mă va scoate suficient din sărite. Mulțumesc.