Despre fonturi


(Adrian Manea) #1

M-am gîndit să deschid această discuție în cazul în care mai există pe forum persoane cu un interes puternic în fonturi. În ce mă privește, cum scriu adesea pagini întregi și mai puțin spre deloc afișe sau ilustrații cu impact în care apar doar cîteva cuvinte, mă interesează un font ușor de citit, dar care să exprime și ceva particularitate.

De exemplu, de foarte mult timp foloseam Palatino pentru de toate, de la mail, la cărțile din iBooks și chiar documentele scrise cu LaTeX (cuplîndu-l cu AMS Euler). Însă recent, au început să mă deranjeze codițele prelungi ale unor litere și să mi se pară mai obositor de citit, mai ales cărți în iBooks, așa că am înlocuit Palatino cu Iowan Old Style. Mi se pare un pic mai curat, dar și mai rotunjit decît Palatino, păstrînd, totuși, aspectul “vintage”.

Am folosit (să nu zic pierdut) cîteva zile bune într-o vreme și mi-am selectat fonturile care au toate diacriticele românești și mai am un interes deosebit și pentru fonturile care par scrise de mînă, dar cît mai naturale, nu foarte regulate. Astfel am dat peste Pecita, care mă amuză și-mi place. Am descoperit recent un font cu care voiam să glumesc cu studenții: Signerica. Voiam să le scriu notițele de seminar cu fontul ăsta, scuzabil pentru un matematician. :smile:

Descoperisem și un site unde poți urca literele scrise de mînă după un șablon și ți le transformă în font. Am testat, nu e rău, dar n-am priceperea necesară de a produce ceva serios. Apoi am dat peste o aplicație (știu, sînt mai multe), dar la fel, nu-s suficient de priceput să o folosesc eficient.

Acum am o întrebare: mi s-a deschis pofta după un font stil Courier (mașină de scris), dar mai “natural”, eventual cu ceva “pete” sau iregularități. Am descoperit următoarele: Dear John, Romanstone și Writing Machine. Costă destul… Întrebarea este: știe cineva alternative mai ieftine/gratis, în același stil?

Și, ca să facem conversație în această direcție, ce fonturi vă plac și pentru ce scopuri?

Nu am pregătire, nu cunosc mulți termeni de specialitate, încerc să învăț. Deocamdată mă bazez 100% pe estetică, pe “gusturi”.


(Cattus Thraex) #2

Eu am o colecție de fonturi, aproape toate gratuite, pt nevoi lingvistice. Pt mine problema este ca unele fonturi să acopere nevoile pt transcrieri lingvistice și dialectale. Și acuma:
Font Book îmi arată repede care fonturi au diacritice dacă, pe funcția Custom, alegi acele caractere de care ai nevoie.
Există deja zeci de mii, dacă nu cumva sute de mii de fonturi, deci lista e imensă. Pt nevoile mele de lingvist, lista e relativ redusă. Fonturi bine făcute, care acoperă domeniul IPA (International Phonetic Association) și altele d-astea, sînt: GentiumPlus, Doulos SIL, Everson Mono (stil typewriter), Alphabetum (comercial, © Juan José Marcos) și alte 2-3. Adaug niște scrinșoate.


(Adrian Manea) #3

Știu că există aproape nenumărate fonturi, în funcție de ce necesități aveam, am introdus un text cu toate diacriticele românești și am filtrat după stil (de exemplu, scris de mînă). Asta pe un site de unde voiam să descarc, gen Google Fonts, dafont etc. Acolo mi-a luat zile întregi să aleg 5-10 modele care să-mi placă și să satisfacă cerințele. Le-am descărcat și salvat în Dropbox, spre reutilizare.

Apropo de fonturi de mînă, am descărcat și instalat Rosemary. E disponibil în dispozitivele cu Android.

Iar pentru cod și plain text, preferatul meu e Monaco.


(Cattus Thraex) #4

E frumușică Roza-Maria. Din categoria „mașină de scris”, Everson Mono bate orice pt toate domeniile unicode, iar American Typewriter pt nevoi curente. MS are și el fontul lui f. bun, Courier New, care acoperă domenii unicode mai numeroase decît Courier-ul lui Apple.
Altfel, Chlakboard și Chalkduster mi se par mai reușitedecît Roza-Maria, iar din categoria handwriting, Dakota, Zapfino și Apple Chancery.


(Adrian Manea) #5

Chalkduster mi se pare prea “murdar”, nu-l pot folosi cu mărimi sub 13 puncte, chiar mai mult. Chalkboard e OK, dar seamănă cu Noteworthy și parcă nu e special.

Everson și variațiile de Courier sînt faine, dar vreau ceva mai cu personalitate (deci nu neapărat uniform). Am constatat că variațiile de Courier de care am scris mai sus nu prea au diacritice, dar am găsit în locul lor pe ăsta. La fel, e posibil cu scris mic să nu fie lizibil.

Dakota nu-l știam, iar Zapfino și Apple Chancery îs prea sofisticate, nu mă văd scriind mai mult decît o felicitare cu ele.

De la MS îmi place Segoe, atît varianta cursivă, cît și cealaltă.

Citisem de curînd că se reinventează Gill Sans, în mai multe variante: http://www.creativebloq.com/typography/monotype-reinvents-gill-sans-111517577


(Cattus Thraex) #6

Da, acuma depinde la ce vrei să le folosești. Dacă pt studii/articole, trebuie un font plăcut și cu serife, gen Times ori Palatino. Pt o revistă literară, un font „mașină de scris” ar părea cosy, să zic așa. Pt reviste diverse, de modă, să zicem, acolo poate fi încărcătură mai mare.
Într-o publicație științfică, se folosesc maxim 2 fonturi. Am văzut, prin anii ’90 mai ales, încîntați de noua „jucărie” numită calculator, unii editori aruncau în cărțile publicate 4-5 fonturi, lucru f. obositor. Eu, cînd am dat startul unei reviste de filologie, am folosit fontul Didot pt primul număr, apoi am renunțat, nu acoperea cîteva domenii unicode și eram obligat să-l amestec.


(Adrian Manea) #7

Nu amestec fonturi, e clar că nu trebuie folosite decît maxim 2 într-un text. În ce privește textele matematice, nu am cum să folosesc doar unul, pentru că fontul de formule e altul. De fapt, există doar vreo 4-5 variante de font matematic în LaTeX, 2 fiind combinațiile clasice: cel default și Palatino + Euler.


(Cattus Thraex) #8

Ei, la matematică e altceva, e un domeniu specific.


(Adrian Manea) #9

A, da! Am uitat să adaug un font interesant, care imită cărțile străvechi:
1726 Real Espanola.


(Tudor Vedeanu) #10

Vezi poate găsești aici ceva care să-ți placă.


(Cattus Thraex) #11

Tudore, sînt frumoase fonturile astea și mă bate gîndul să scot o revistă ori o carte scrisă cu așa ceva. Din păcate, doar cel numit Latin Modern Mono (Latin-Modern-Mono) are și caractere RO și acoperă domeniul CE. Al doilea ar fi Courier Prime, cătuia îi lipsește doar ț (ș are) și e și frumos.
Cred că, dacă aș încerca așa ceva, aș folosi American Typewriter ca font principal sau, poate, Courier New + Everson Mono în completare, pt diacriticle absente în primele două.


(Adrian Manea) #12

Un manager de fonturi și simboluri destul de simpatic și puternic este RightFont. E foarte scump la 40$, după părerea mea, dar pare a avea multe caracteristici utile. Mai ales că nu prea are concurență serioasă, aplicația celor de la Bohemian Coding, Fonts, dacă vă mai amintiți de ea, a murit speranță.


(Cattus Thraex) #13

Uite o colecție gratuită și frumoasă:smile:


(Adrian Manea) #14

Springtime, cu ornamentele alea, e foarte fain!


(Cattus Thraex) #15

Din cîte văd eu, singurul complet pt RO este Engineer, l-am pus, e frumos. Îi lipsește doar non-breaking hyphen, dar asta e situația f. frecventă. Cîtorva le lipsește ț Ț, nu am apucat să le studiez pe toate.


(Adrian Manea) #16

Da, asta am constatat și eu, că stau prost la diacritice. Dar, să fiu sincer, nici nu-mi plac prea mult pentru texte lungi. De aceea am remarcat doar pe Springtime, pentru ornamente.


(Cattus Thraex) #17

Engineer este complet, alte cîteva nu au ț Ț. Dar, dacă îți place un font, îi mai pui și astea. Pe listă ar fi Margot și Growl.


(Adrian Manea) #18

O colecție de 40 fonturi gratuite, unele-s chiar interesante și utilizabile.


(Adrian Manea) #19

O familie de 21 de fonturi la 50 $, unele artistice, unele de mînă, unele clasice, care conțin toate diacriticele, din cîte îmi dau seama.


(Cattus Thraex) #20

Sunt frumoase, doar că m-a cam prins momentul nepotrivit pt cumpărături.