Decalaj sunet pe Bluetooth în Yosemite

Acum câteva săptămâni mi-am luat un sistem audio portabil Sony, care se poate conecta prin Bluetooth la orice computere sau dispozitive mobile. Sistemul e drăguț, sună bine, dar atunci când l-am primit am constatat că pe Mac exista un decalaj la sunetul scos prin Bluetooth, decalaj care devinea supărător dacă încercam să văd un film. Din acest motiv nu prea l-am folosit pe Mac, ci doar în combinație cu iPad-ul sau iPhone-ul. Am crezut că deh, e Bluetooth, wireless, și o fi normal să aibe un lag acolo…

Abia acum, când am revenit la Mavericks, am constatat că lag-ul a dispărut complet, deci se pare că e o problemă cauzată de Yosemite. Așa zic și mulți alții pe forumul Apple. Nu știu dacă 10.10.1 o fi rezolvat problema, n-am apucat să testez.

Și cu asta au dat-o în bară? Am și eu niște căști BT, dar nu am observat acest decalaj, mai testez.

Tudore, după ultimul update la 10.10.2 (14C78c) mai ai acel lag audio prin bt? Eu am acuma căștile BT la ureche, mă uit la un concert și nu remarc vreun lag.

Nu, nu mai observ vreun lag audio prin Bluetooth în 10.10.2.