Surface Pro 4 și Surface Book de la Microsoft

Chiar dacă s-ar putea instala OS X, n-ar funcționa cum trebuie în modul touchscreen.

Acum nu, dar dacă lucrează la așa ceva, o rezolvă. Totul e să vrei.

Trebuie să vrea Apple. Atâta timp cât laptopurile lor nu suportă touchscreen, mă îndoiesc că altcineva ar putea implementa asta într-un mod care să funcționeze fără probleme.

Eu sunt curios de primele impresii, în special referitoare la touchpad, acolo este un capitol unde Apple nu se lasă încă bătut de multă vreme, să vedem dacă Microsoft și-a făcut lecțiile.

Adobe a anunțat ieri că toate aplicațiile importante din Creative Cloud sunt optimizate acum pentru touchscreen. Adică pentru Surface.

Ăsta e viitorul pe care Apple se pare că l-a ignorat până acum.

Există două tipuri de produse ale unei (mari) companii: cele care se văd și, mai ales, cele care nu se văd. De ex., atunci cînd Steve a anunțat (era prin iunie 2005) că, într-un an, Apple va adopta intel, deja erau în teste interne pt acest lucru. A durat, de fapt, 7 luni pînă să apară primul mac intel (feb. 2006, mini). Evident, nimeni nu poate crede la modul serios că Apple a pus la punct noua arhitectură așa de repede, era în teste de mult mai mult timp. După cum, știm astăzi, MS testa Windows pe PPC, iar o versiune de NT chiar a avut, pt scurt timp, și varianta PPC.
Ca atare, eu nu pot crede că Apple nu testează intern diverse variante de sisteme de operare pe diverse platforme și cu diverse configurații. Decizia finală pt un produs o ia un grup restrîns care adună datele. Că decizia e bună sau proastă e altceva. Și Apple și MS și Samsung sînt firme puternice care pot face față unei perioade criză. Problema apare cînd criza de prelungește, iar o companie nu mai reușește să-și revină, cum a fost Nokia, din cauza unor erori repetate de apreciere și de marketing. Este posibil ca și Apple să fie într-o situație similară. Eu sper că nu, dar nu se știe niciodtă. Orgoliul, aroganța, disprețul față de client etc. pot conduce la cădere. Apple și-a mărit mult grupul target în ultimul deceniu, dar i-a ignorat tocmai pe aceia care i-au fost fideli în perioadele dificile, oferind produse „gălăgioase” pt snobi și pt vulg. Da, numai că aceștia, la un moment dat, fug, nu-i interesează nici subtilitățile, nici detaliile. Dacă Apple nu vine cu ceva efectiv nou, util, frumos și funcțional, va pierde definitiv lupta. Dacă o va pierde, alții îi vor lua locul și asta rapid.
Eu urmăresc f. atent cazul Volkswagen, exemplu tipic de aroganță și infatuare. Cazul se va aplana „pe șest” sau VW chiar va începe să cadă? Nu știu, deoarece sînt interese mari la mijloc. În orice caz, VW a ajuns pe primul loc prin fraudă, asta e clar. Este, evident, o firmă mare și care face produse de calitate, dar sînt și altele mari și care fac produse de calitate.

Nu mai țin minte unde am citit asta, dar cineva zicea că viitorul iPad Pro-ului e acum în mâna celor de la Adobe și Microsoft. Adică aceleași companii pe care Steve Jobs se chinuia să le convingă să-și rescrie aplicațiile pentru a funcționa pe noul Mac OS X prin 1999.

Nu întâmplător Adobe și Microsoft au fost primele companii care au prezentat demo-uri la keynote-ul de lansare iPad Pro. Sunt convins că Apple a făcut totul ca să-i aducă pe scenă și să arate lumii că în iOS există aplicații serioase. Dar din păcate nici Office-ul mobil și nici jucărelele pentru iOS de la Adobe nu se compară cu aplicațiile profesionale care pot funcționa pe un Surface cu Windows. Și, chiar dacă teoretic ar fi posibil să faci o variantă de Photoshop full pentru iOS, Adobe nu va investi în așa ceva decât dacă vânzările de iPad Pro vor crește multiexponențial.

Iar dacă Apple chiar are o variantă de OS X adaptată pentru touchscreens, ar fi fost normal s-o pună pe iPad Pro. Eu nu cred că au luat prea în serios varianta asta. Deh, să vinzi două device-uri separate e mai profitabil decât să vinzi unul singur, nu?

De cíteva luni am senzația, întărită ieri, că Apple a lăsat-o mai moale cu config hard în mod intenționat, pt a-i permite lui MS să vină cumva din urmă. Pare cumva ilogic, dar mie mi se pare că cei doi giganți controlează efectiv piața hard și soft, neffind exclus ca undeva anul viitor să avem iOS/OS X instalabil pe aceste produse MS și W 10 instalabil pe Mac-uri. Reciprocitate totală.
În acest fel, două mari companii americane au un control total asupra „pîrghiilor” esențiale din lumea IT, restul nemaicontînd. Sigur, asemenea înțelegeri de tip cartel sînt interzise prin lege, dar, știți cum e, cine face legile le și încalcă, așa e în „democrație”, unii au drepturi mai mari decît alții.

Am văzut și eu prezentarea de la Microsoft, deloc pompoasă ca cele de la Apple.
Dar e chiar foarte mișto Surface Book. i7, 16Gb RAM, până la 1Tb stocare plus un sistem de operare întreg.
Se vede că s-au străduit :wink:

Dom’le, să fim serioși, MS e o firmă mare. Copilării ieftine gen „f… MS” și alte alea merg la maniaci, ieftini și ei la cap, într-o discuție serioasă nu merg asemenea „argumente”. MS a stat cu carnețelul în mînă precum, pe vremuri, tovarășii cînd venea Ceaușescu în vizită. A notat cum Apple și-a făcut un OS „mulat” pe configurațiile sale; a mai notat cum Apple nu a mai scos produse utile, complicîndu‑se cu șmecherii pt snobi și pt bogătani, categorie bună pt a face bani, dar nefidelă și needucată, pe care nu te poți baza pe termen lung.
Comportamentul lui Apple mi se pare de-a dreptul ciudat, motiv pt care am și emanat ipoteza, absurdă la prima vedere, că are o înțelegere cu MS pt a-și tempera inovațiile și pt ca MS să ajungă la un nivel comparabil, de fapt deja superior.
Pt mine problema e importantă, ating vîrsta cînd nu mai am chef să reînvăț Windows dar, dacă e să fie, nu am încotro. Dacă Apple pierde lupta asta, pierde tot, deoarece OS X nu are nici pe departe piața lui Windows, iar iOS, cît de bun ar fi el, nu se poate bate cu tablete și cu telefoane care rulează w 10 adaptat la asemenea device-uri.
Eu așa văd problema. Dacă Apple nu are nicio înțelegere cu MS, atunci sînt de-a dreptul în cădere. Dacă nu-și revin în viitoarele 6 luni, mă voi gîndi serios să testez W 10 și să văd dacă îmi oferă ce am eu nevoie. Nașpa… Am aflat că keylayout-urile făcute de mine pt mine, cu care să mă joc de-a lingvistul, nu se pot converti pt W, trebuie să le refaci char cu char cu aplicația aia a lui MS, aia cu nume lung, non-mnemotehnic.

1 Like

Cică are trackpad bun. Încep să fiu curios de prețul cu care va ajunge în România o jucărie din asta.

Surface Pro 3 nu cred că a fost vândută vreodată oficial în România. În Microsoft Store RO oricum nu e niciun Surface. Se pot comanda însă din magazinul Microsoft pentru Irlanda, trimiteau cu transport gratuit în România.

Văd că Surface Pro Book nu e nici în magazinul pentru Irlanda.

Au în schimb Surface 4, care e la 1030 EUR (cu tot cu TVA). Față de 900 USD, cât e în SUA. Asta ca să ne facem o idee cu privire la coeficientul de european pe care trebuie să-l aplicăm prețurilor.

Tudore, pcgarage.ro îl vinde curent la vreo 3980 de lei:
http://www.pcgarage.ro/tablete/microsoft/surface-pro-3-12-inch-multi-touch-haswell-i3-15ghz-dual-core-4gb-ram-64gb-ssd-wi-fi-bluetooth-windows-81-pro/

Da, mai sunt pe ici pe colo, dar cred că-s aduse “cu sacoșa”, nu cred că-s importuri oficiale.

Nu știu ce înseamnă „oficial”, adică prin Microsoft Romania? Atît timp cît se vînd și au garanție, eu le consider oficiale, nu? 4000 de lei nu e puțin dar este, oricum, un preț concurențial bun față de oferta Apple a momentului pt această categorie. iPad Pro și noul MB mi se par, prin config și ușurința în utilizare, sub oferta MS.

Nu cred că putem compara noul MB cu Surface Book. MB e făcut pentru portabilitate maximă, sacrificând totul pentru asta, să încapă într-o poșetă. Surface Book se duelează mai bine cu un MBP, are dotări serioase. Chiar dacă se desprinde ecranul, nu cred că are o autonomie prea grozavă încât să poată fi considerat o tabletă de sine stătătoare (Microsoft nici măcar nu-i spune tablet sau surface, îi spune clipboard).

Referitor la categorisirea celor două produse noi, e important să ținem minte cum sunt ele definite oficial de Microsoft:

Deci una e tabletă iar celălalt e laptop. Astea sunt rolurile lor principale. Orice altceva în plus este bonus. Confuzia referitoare la proprietățile lor este întreținută intenționat pe diverse forumuri de fanii înfocați Apple care, printr-o logică întortocheată, consideră bonusurile acestor device-uri ca fiind dezavantaje.

Faptul că Surface Pro Book are numai 3 ore de autonomie cu ecranul scos nu e un dezavantaj. E invers: este un bonus posibilitatea de a scoate ecranul ăla și timp de trei ore să-l folosești ca pe o tabletă dacă ți-e mai comod. Poate face asta un MacBook? Nu poate.

La fel cu Surface Pro. Mai citesc că “vai, ce nașpa e ca laptop, nu stă în brațe, nu bla bla”. Păi e o tabletă! „Laptopabilitatea” este un bonus de care poți să te bucuri sau nu. Poate face asta un iPad? Nu poate.

1 Like

Absolut de acord, Tudore. Sînt mac user de prin 1993, cînd am început să învăț să folosesc un Mac Classic, iar apoi treptat am început să-l folosesc, alternativ cu Windows, cu pauze, pînă am avut propriul mac. A fi însă apple-maniac e o boală, nu pot fi de acord cu așa ceva. Am folosit un mac pt că mi s-a părut mai potrivit nevoilor mele. Sigur, m-am obișnuit cu sistemul și aș reveni greu la Windows, mai ales că încă nu știu dacă îmi poate oferi tot ce am nevoie și, dacă ar fi să convertesc ceva (pt mine keylayout-rile mele pt română și pt alte cazuri sînt cruciale, fac parte din activitatea mea cotidiană).
@Claudiu. „Portabilitate maximă” vreau și eu, dar asta nu înseamnă îngrădirea unor nevoi ori încurcarea ițelor. Da, vreau un calculator cît mai ușor, nu trebuie să fie cine știe ce de performant pt nevoile mele (deci sînt modest). Dar am nevoie ca acasă ori la facultate ori la conferințe să-l contectez la un proiector/alt monitor, să-i pun una, alta… Ca atare, noul MB ar fi OK dacă n-ar trebui să-i mai iau 2-3 adaptoare ca să-l pot folosi cît de cît normal. Păi asta e portabilitate? Păi alea 2-3 adaptoare mă încurcă rău de tot. Și așa, cel pe care-l port mereu (minidisplay la VGA) e un mic disconfort. Păi o fi mufa aia mică și simpatică, dar dacă am nevoie de adaptoare orice avantaj inițial devine dezavantaj, dacă producătorii de monitoare și de proiectoare nu folosesc și ei mufa aia. Deci îmi iau noul MB și mă duc la o conferință și constat că am nevoie să încarc jucăria. Ce fac? Îi spun audienței că nu mai pot continua fiindcă Apple nu-mi oferă ce am nevoie? Mie astea mi se par stîngăcii evidente de proiectare și/sau de analiză. Un device din categoria asta, cu variantele sale posibile, trebuie să acopere cît mai multe nevoi, nu cît mai puține.
Mie unul nu-mi place direcția pe care a luat-o Apple. Pe config hard alții le-au luat-o înainte, iar pe OS, nu știu, mulți spun că W 10 e deja peste OS X, cel puțin pt faptul că permite instalarea pe device-uri precum tabletele, oferind aceleași aplicații.
Deci, pe scurt, lipsa lui Steve se simte deja. În primii doi ani, a fost interția, dar deja timpul trece și echipa Apple nu mai ține ritmul. Sintagma „epicentrul inovației” sună bine, dar nu prea mai corespunde realității. Să vedem…

Astea sunt Surface, Clipboard sau iPad Pro cu două baterii suplimentare? Nu de alta, dar să știu de care să-mi iau.

1 Like