Chat topic vol. 3

Dacă acest comportament este cunoscut, presupun că soluția ar fi un script care evaluează o medie a consumului pe ultimele 5–10–15 min. și faci o estimare.

Am descoperit acum o alternativă la Ulysses/Google Docs ș.a.m.d.: wri.tt. Nu-mi prea place ideea de a nu avea proprietatea documentelor scrise, după cum sheet-urile de Ulysses nu-s chiar la îndemînă pe hard, la fel și documentele G Docs sînt mai mult niște link-uri, dar poate i se (mai) pare cuiva interesant. Poate e și “old news”, dar eu acum am dat peste el. Interfața cu tab-uri și bara laterală de organizare, precum și faptul că e cross-platform îl fac o soluție de luat în considerare pentru unele necesități.

Pe bune, Apple chiar a scos estimarea aia de timp pentru baterie?! Bun, era clar că e în funcție de încărcarea procesorului, una e când citești chestii pe net în Safari, alta când dai o randare în Premiere sau dai afară niște fotografii din Lightroom.

Nu mă prind cu ce i-ar ajuta chestia asta. Ori nu s-a prins nimeni până acum că e ceva relativ/dependent de alte variabile?!

Îi ajută pt că nu-i mai f… clienții la cap că estimarea e aiurea, indică doar procentul bateriei și apare alerta cînd pică la 5 %. E singura decizie care se poate rezolva rapid, în rest ar trebui, presupun, un script care să face o medie a consumului și apoi să propună o estimare.

Nu credeam că utilizatorii de macbucuri sunt atât de idioți încât nu-și pot da seama că un sistem mănâncă mai multe resurse dacă este folosit intens. Well…

Unii sînt. Se pare că jumate dintre cei care s-au plîns de noul model au reclamat tocmai faptul că bateria ține mai puțin și că estimarea nu e bună.

Da, uite, asta face Apple, a înființat un job nou.

Dacă mai folosește cineva Apple Music: mi se pare mie sau și-au pierdut (aproape) complet inspirația la recomandare de playlist-uri și artiști?

Atît la For You, cît și la Browse nu-mi dă aproape nimic altceva în afară de artiști pe care îi am în librărie (cel mult un playlist de tipul “Inspired by…” sau “… Essentials”), dar deloc variație.

Mai mult, cînd caut după cuvinte-cheie generice de tipul “jazz for reading”, “classical for sleeping” sau cînd creez un „post de radio“ (Station) pornind de la un artist, variația e prea mare, aproape pare că-mi dă niște melodii aleatorii din același gen.

Pînă și acele Curated Playlists mi se par extrem de neinspirate, majoritatea.

Chiar aveam impresia că, în trecut, mai dădeau sugestii din astea de “mood” sau prin care chiar puteai descoperi artiști…

Asta spre deosebire de Google Play, care, dacă se pricepe la ceva, e vorba de exact aceste playlist-uri și recomandări variate, dar fără abatere aberantă de la artistul sau stilul principal.

Pe lîngă varietatea care se vede în recomandările G, calitatea acelor (Radio) Stations pornite de la un artist mi se pare clar superioară celor oferite de Apple.

Și da, am dat inimioare și buline și toate cele la ambele, deci cam știe ce-mi place.

La mine e pe dos: sunt mulțumit de Apple Music, însă la Google Play, pe care-l testez de vreo 10 zile, parcă m-am întors în urmă cu un an și ceva. La top albume îmi arată unele lansate prin 2013 de care m-am plictisit deja. O fi din cauza diferențelor între țări: contul meu Google Play e setat pe România, în timp ce Apple Music e pe SUA.

Playlist-urile alea tematice din Google Play sunt însă interesante.

Eu am ambele conturi pe România. La albume, cînd caut unul anume sau un artist, sînt mulțumit (de Apple zic; la Google, într-adevăr, experiența pare învechită).

Problema mea e cu playlist-urile sugerate de el (Apple), să descoperi noutăți sau sugestii. Cele din prima pagină Google sînt foarte reușite și destul de variate. Apple Music nu-mi iese din “[Artist pe care îl am în librărie] Essentials”, Recently Played, Your Favourites Mix, Recently Added Mix și generalități, cu aproape zero diversitate.

Eu am dat like la sute de melodii și am avut în librărie spre 10 000 de melodii, de la clasică, jazz, blues, rock, metal, de-astea la modă și multe altele. Deci ar avea de unde să mă delecteze.

În vreme ce la Google, abia adăugasem vreo 20 artiști și deja acele Radio Stations erau extrem de variate, chiar am făcut descoperiri utile de acolo.

Plus, concret, mă deranjează că Apple nu mai are acele playlist-uri de “ocazie”. Înainte, dacă era să cauți “jazz for reading” sau “edm for workout” sau ceva de genul ăsta, îți dădea mai mult de un playlist potrivit. Era și lauda pentru Siri, că-i poți cere ei “hiturile rock ale anilor 80” sau “muzică ambientală că vrei să te culci” și-ți făcea ad hoc un playlist. Acum nu mai dă mai nimic.

Acum am aflat și eu că Amazon Prime Video, un serviciu asemănător cu Netflix, este disponibil și în România.

1 Like

Dacă-l va folosi cineva, preferabil care are/a avut și Netflix pe România, sînt curios de o comparație a conținutului disponibil.

Mi-am făcut trial, la prima vedere e mai slab ca Netflix la conținut și nici n-are subtitrări în limba română. Are însă Seinfeld, care mie-mi place.

Măcar e mult mai ieftin, parcă 2.5 EUR în primele 6 luni, după care 5 EUR/lună. Dar nu are Star Trek :frowning:

Test dur pt AirPod.
A ieșit bine.

Mie îmi place ideea lor, am văzut un review 9to5mac care scoate în evidență destule puncte bune, chiar lăudabile (în frunte cu cutiuța de încărcare). Două probleme foarte mari mă opresc de la a lua în considerare o achiziție:

  • lipsa, practic, a oricăror controale tactile; să fim serioși, chemi Siri la orice, inclusiv să-ți ajusteze volumul? Au uitat că orice invocare de Siri implică o pauză de cîteva secunde și un dialog nu mereu fluid sau, mă rog, cel puțin deranjant dacă ești într-o convorbire sau asculți o melodie. Dacă tot le-au făcut codițele alea, puteau să facă suprafața tactilă de glisare, de exemplu, pe stînga pentru volum, pe dreapta pentru a schimba melodia și a răspunde/respinge la apeluri. Recenzia respectivă arată că viața optimă este cu un Apple Watch între iPhone și AirPods. Privit așa, are mai mult sens, dar na…
  • forma EarPods, preluată și de AirPods nu e deloc potrivită de a fi purtată afară. Ori dai volumul la maxim și ai o hărmălaie de neînchipuit în cap, ori nu auzi nici ce-i în căști, nici ce-i afară cum trebuie. Puteau lua în considerare o altă formă; mi-e dor, de exemplu, de căștile alea cu forma ordinară, peste care se putea pune un burete. Să le fi făcut cumva, flexibile, să aleagă utilizatorul fie „dopuri“, fie lejere, așa.

Apple pare că oferă din ce în ce mai puțin, taxînd din ce în ce mai mult. Produsele de anul ăsta, cel puțin, sînt unele ale extremelor: caracteristici geniale sau extrem de puternice și utile, iar în paralel, unele pe care doar la beție le-ar putea mîzgăli Ive și echipa, cu piciorul stîng (al emisferei cerebrale, eventual – nu mă refer doar la aspecte fizice).

Eu am un motiv mult mai simplu: nu suport căștile in-ear.

Ultimul update la Sierra (10.12.2) mi-a stricat partiția APFS. Încercarea de mount îmi dă eroarea

mount_apfs: mount: Inappropriate file type or format

iar un _fsck_apfs /dev/disk2s2 îmi spune

error: nx_incompatible_features has unsupported flags: (0x1)

Au și alții aceeași problemă, se pare că în versiunile precedente de Sierra, se pate face mount frumos, dar probabil au făcut un pas înainte în 10.12.2 și nu mai e compatibil cu versiunile precedente.

Se rezolvă printr-o re-formatare (newfs_apfs /dev/disk2s2) :frowning:

Edit: Nu mă pot plânge: WARNING: You are using a pre-release version of the Apple File System called
APFS which is meant for evaluation and development purposes only. Files
stored on this volume may not be accessible in future releases of OS X.

Tocmai asta mă pregăteam și eu să-ți scriu, ce ai adăugat ulterior. Mi se pare riscant, în faza asta, să stochezi fișiere pe un disc astfel formatat.

Nu e o problemă, nici nu mai știu ce aveam pe discul respectiv, probabil ceva filme pentru voiaj, doream să-mi reactualizez colecția de buzunar, pentru vacanța de iarnă. Acum o să o refac de la zero :slight_smile: