Opinii despre Apple Music

Știu, dar eu am exclus din calculele pentru mine Apple Music, din cauza iCML. Altfel, pentru multe motive, ar fi alegerea ideală, plusurile cele mai mari fiind exact astea: librăria bogată și integrarea în sistem.

MERGE iCLOUD MUSIC LIBRARY!!!11

Iar prețul a rămas la €4.99 :smiley: Repede, pînă nu se prind!

1 Like

Or fi avînd în lucru și iTunes Match? Că dacă merg pe site-ul Apple către a mă abona, mă duce în iTunes la fereastra asta:

“Done” nu face nimic, dar poate urmează :smiley:

Poate ți-a tras deja banii de pe card pentru iTunes Match :slight_smile:

Haha, nu. Am repornit iTunes și, deși în meniul de sus la Store încă apare iTunes Match, cînd dau click acum primesc binecunoscutul mesaj că nu e disponibil la noi în țară. Deși tab-ul de Match rămîne, pînă repornesc iTunes.

Acum, după ce am testat un pic dacă chiar merge iCML, am bifat să mă aboneze cînd se termină trial-ul, cu €4.99. Dar cum asta va intra în vigoare abia mîine seară, au tot timpul să-l schimbe, deși probabil că aș putea argumenta cu o captură de ecran că eu m-am abonat la serviciul de €4.99 (la care ei vor zice “bine, dar ăla e fără iCloud”, presupun).

În fine, una peste alta, iCML merge pe iPhone și Mac, dar nu prea între ele, probabil e încă în teste… Iar pe iPad nu merge deloc, nici Add to My Music, nici pentru vreun playlist, deși apare bifa că da, s-a rezolvat.

Întrebare: dacă am melodii care nu-s disponibile în iTunes Store pe iPhone, nu mi le pot sincroniza automat, nu, nici cu iCML, nici cu Match (cînd va fi disponibil) ?

Uf, e atât de complicat, când putea fi atât de simplu…

1 Like

Ba da, cu iTunes Match merge, îți urcă în Cloud toată muzica pe care nu o găsește în Store.

Deeeeci ați încercat, merge iCloud Music Library, cu tot cu playlisturi, disponibilitate offline, sincronizare?

La mine nu mai vrea nici pe iPhone, nici pe iPad să facă playlisturi, să dea inimioare sau să descarce melodii. Pe Mac e OK, pare a fi cum trebuie, dar pe iOS nimic… Am restartat, dezactivat, sincronizat și tot nu.

Totuși, serviciul ar trebui să meargă, au actualizat și românii noștri discuția. Să fi blocat serverele numai din cauza noastră? Sau or fi în Vaslui? :smile:

Am resetat telefonul, oricum amînam de ceva timp să fac curățenie și mi se pare că se mișcă mai bine acum, ba chiar că sînt niște caracteristici pe care nu le întîlnisem pînă acum în iOS 9, deci probabil aveam instalarea cumva stricată.

Acum merge ceas Apple Music, sînt bucuros.

Iar în ce privește iTunes Match, rămîn la părerea că ni se pregătește ceva. De pe site-ul Apple sînt redirecționat la o nouă fereastră din iTunes, mai bogată decît cea de ieri, care povestește toate capacitățile iTunes in the Cloud. În iTunes, la Store > iTunes Match încă spune că nu e disponibil, dar pe telefon tot primesc o alertă care spune că abonamentul iTunes Match mi-a expirat și să-l reînnoiesc de pe calculator. Ori e vreo zăpăceală între iCloud Music Library și iTunes Match, ori intrăm în rîndul lumii cît de curînd.

…sau poate iar s-a produs o încurcătură cu serverele UK, cum aveam la update-ul la iOS 9, pentru că diversele link-uri din descrierea Match din iTunes mă trimit pe Apple UK, deși peste tot am setat România.

Gata cu veselia, mi-a venit factura.

Mie încă nu, iar informațiile din administrarea abonamentelor din cont încă-mi arată 4.99€.

Revin cînd îmi vine și mie factura.

Oh, fuck it, am uitat să dezactivez plata automată, m-au taxat și pe mine, deși nu am mai pornit Apple Music de cel puțin o lună…

Nu mi-a venit mail de factură, dar se pare că s-a înnoit, cu €4.99.

În altă ordine de idei, știe cineva cum se poate scăpa de DRM-ul fișierelor .m4p? XLD nu vrea/nu știe să le convertească. (întreb pentru un prieten)

E simplu: folosește Transmission și un browser web. :wink:

Nu e așa de simplu, unele chestii din Apple Music nu le găsesc nici pe rutracker, iar pe what.cd nu am cont.

Parcă am văzut de curând un DRM removal în ceva bundle, dar nu mai știu cum îi spunea.

Există mai multe soafte (cam dubioase, aș zice…) care se laudă că scot DRM-ul. Nu știu cât de bune sunt și mai ales, dacă scot DRM-ul fără a transcoda fișierul. Cu transcodare le poți face direct din iTunes, dar se mai pierde din calitate.

Nu (mai) poți din iTunes:

Nu le poți scrie nici pe CD?

Asta nu am încercat. Nu mai am CD-uri blank la îndemână :smiley: