Noul Macbook

Referitor la noul MacBook

De ce le-or fi trebuind trei modele de laptopuri, nu pricep. Prețul minim de $1300 pentru acest MacBook mi se pare mare, raportat la dotările tehnice. Cu banii ăștia, dacă aș fi pus să aleg, mi-aș lua un Surface de la Microsoft, care e și tabletă și laptop, mai puternic decât MacBook-ul.

Dacă nu mă înșel, cam ăsta era și prețul primului model de Air. Și nu era nici el prea rapid (Intel M pare un compromis destul de mare) și o grămadă de lipsuri: atunci unitatea optică, acum porturile. Nu m-aș arunca asupra lui acum, aș mai aștepta 2-3 iterații, până probabil va ajunge la un preț mai decent și va avea și un CPU mai sprinten.

Deși vine cu 8 GB de RAM și SSH de 256, nu-i rău, comparativ cu un Air entry-level.

Ce nu înțeleg eu este de ce se chinuie să mai câștige 1-2 milimetri în detrimentul bateriei, când un Air actual este nu doar frumos, dar și destul de subțire pentru a fi extrem de portabil.

Îmi place ideea că au revenit la MB în trei culori. E haioasă și ideea cu o singură mufă bună la toate, îmi aduce aminte de primul meu iBook colorat „capac de veceu”, avea două mufe, una de alimentare și una USB. Altă mufă, alt adaptor, alți bani.
Nu-mi place că are doar 12 inci, dar, mă rog… nici că nu are unitate optică, nu mai folosesc suport optic de peste 2 ani, doar pt colegi.
Nu-mi place nici faptul că, dacă mi-aș lua așa ceva, ar trebui să port tot timpul cu mine un disc extern, eu am peste 1 TB de date puse pe două HDD-uri interne. O să-mi spuneți că nu le folosesc pe toate în mod curent, da, așa e, dar nu știu cînd am nevoie de ceva din ăștia peste 1 TB de date. Am constatat adesea că am nevoie de ceva ce nu folosesc uzual, pac, așa, brusc… ideea să pun 1 TB de date în nor e tentată, dar merge greu, am testat, nepractic.

Cred că noul Macbook este de fapt acel „iPad Pro” de 12" despre care au tot apărut zvonuri în ultimul timp.

Mai avea Ethernet, modem și audio out pentru căști, iar modelele imediat următoare au avut și un port Firewire 400, plus video out prin mufa audio (o altă soluție ciudată pentru conectare).

Ei, da, știu, glumeam. Sunt frumoase jucăriile astea, presupun că merg frumos, bateria ține, mufa aia USB-C e mortală, cum o folosești dacă vrei să pui un monitor extern, să alimentezi și să conectezi un scanner, un flash, ceva? Tehnic vorbind, jos pălăria, practic vorbind dă-mi pălăria înapoi că e cam frig.
Își storcesc mintea cu tot felul de șmecherii în loc să vină cu ceva consistent. Noroc că sistemul de operare e încă sus.

Mie mi se pare ca se cam incaleca Air cu Macbook (11,12,13) si tinand cont ca Macbook numai ce a (re)aparut probabil ca Air va iesi din productie in curand.

Au renunțat la MagSafe. Nu mai e nevoie de protecție: noul Macbook e atât de ușor, încât dacă te împiedici de cablul de alimentare, Macbook-ul nu cade jos. Plutește. :smile:

Sau cumva alimentatorul e și hub USB? Ar fi mișto așa. Scrie undeva detaliul ăsta?
Ideea „go wireless” e mișto, numai că, de multe ori, nu merge, pur și simplu ai nevoie să conectezi un periferic fizic, în mufă. La um moment dat, am vrut să-mi iau un router wl portabil, cînd merg la drum. Imaginați-vă că în multe cămine/hoteluri din Cehia nu ai net wl, ai numai cu cablu! Incredibil… Păi dacă cineva are numai tabletă cu el ce face? Stă un pic flăcăul, tanti, se gîndește, zâmbește și zice: păi nu se poate conecta. Bravo, zic eu.
Ca să fie gluma și mai bună, cablul de net se închiria cu 200 de coroane, vreo 8 euro și, în plus, mufa era undeva jos de tot în spatele unui dulap, pe care a trebuit să-l trag de la perete ca să mă pot conecta. Evident, am returnat cablul ăla în penultima zi seara, ce naiba să fac cu 200 de coroane în România, nu le pot schimba, trebuie să le consum acolo.
De două ori am avut secvența asta acolo, așa că…

Nu prea.

Părerile par împărțite în ceea ce privește tastatura noului Macbook (taste mai subțiri, deplasare mai mică pe verticală).

Păi și dacă trebuie să și încarc și să conectez ceva cum fac? sau nu mai fac? ceva lipsește sau ceva nu pricep eu. Spune-mi ce nu pricep.
Deci lucrez și am un scanner conectat la jucărie, alarmă că bateria se descarcă și trebuie să încarc. Ce fac? Nu mai scanez, doar încarc?
Pardon, ăsta e:

Da, se poate, au acest adaptor usb-c la vga, usb 3 și usb-c #2 pt încărcare. Oricum e cam incomod dar, mă rog. Nepractic: faci o jucărie frumoasă, compactă și după aia tot iei periferice ca să o poți folosi cît de cît uzual. Păi ce rost are să-i faci o singură mufă dacă ai apoi nevoie de adaptor cu 3 mufe? și de un disc extern mereu la tine? Eu nu-i pricep cu șmecheriile astea: faci ceva frumos, elegant, compact și te prostești în detalii simple. Mă rog…

Publicul-țintă al acestor computere din ce în ce mai subțiri nu își pune astfel de probleme. Macbook-ul e pentru cei cu nevoi computaționale extrem de limitate.

Pai si nu trebuie sa iei altul apoi? :slight_smile:

Si eu cred ca e un tel de “iPad” pentru utilizatorii care vor ceva mai mult decat o tableta, dar nu suficient pt a lua o statie de lucru.

Se poate… eu cred că sînt mulți cei care își conectează notebook-ul la un monitor/televizor, la o imprimantă, la un scanner, la un iPhone… și dacă am cablu HDMI ce fac acuma? iau și unul VGA? sau apare adaptorul ăla cu HDMI în loc de VGA și tot așa…
Eu încă folosesc maus usb clasic, nu-mi plac maușii BT, am avut 2 și nu mi-au plăcut, am unul Logitech, 100 de lei, standard, clasic, bun, reliable…
Jucăria îmi place, iar faptul că are 3 culori, la alegere, un alt lucru bun.

Prețul noului MacBook în Europa pornește de la 1449 euro!!

Gata cu mărul strălucitor:

Dacă nu mai aveau loc pentru LED-uri, îl puteau face strălucitor cu radiu, but nooooo, safety issues and stuff.

1 Like

Nu cred ca a fost vorba de spatiu. La Mac-urile actuale nu este iluminare separată, ci este doar decupat capacul și mărul se aprinde folosind iluminarea ecranului. A fost o opțiune de design sau, fiind foarte subțire, de structură (decupând mărul dintr-o foaie de aluminiu o faci mai puțin rezistentă).