Microsoft OFFICE


(Deaconu Bogdan) #1

Imi poate trimite cineva un link de unde as putea descarca Microsoft OFFICE pe care sa-l pot folosi pe Macbook Air. Multumesc !


#2

Îl poți descărca de aici fără probleme. Merge, l-am testat eu.


(Deaconu Bogdan) #3

Multumesc!


(Deaconu Bogdan) #4

L-ai luat o luna gratuit si apoi ai inceput sa platesti sau cum ai procedat?


(Cattus Thraex) #5

Păi numai așa. Sau cumperi tot office-ul o dată la 120 USD. De ex., varianta cu 80 USD/an pt 5 aparate mi se pare OK, nu? Există și licențe edu, unele gratuite, facultatea mea nu a intrat pe listă, altele da.


#6

Plus că la banii ăia, avem și 1 TB spațiu în OneDrive, ceea ce nu e rău deloc.


(Cattus Thraex) #7

Unele facultăți ale Univ. Buc. sînt pe lista edu de office gratuit, a mea nu. Nu pricep de ce. Am trimis o depeșă la MS să vedem de ce, poate facem un pas înainte. Ce naiba, e cea mai mare univ. din România. Sau tocmai d-asta? :slight_smile:


#8

Cea mai mare universitate din România e la Cluj :slight_smile:


(Cattus Thraex) #9

Nu cred, dar fie, e a doua!
Da, așa e, ultimele cifre asta indică: a doua.


(Mihai Raducan) #10

Dacă te referi la varianta stand-alone, se pare că nu este chiar gratuită:
https://products.office.com/en-us/academic/compare-office-365-education-plans
Nu înțeleg ce este gratuit de fapt pentru studenți/profesori (prima coloană). Office online este oricum disponibil tuturor utilizatorilor.


(Adrian Manea) #11

Dacă facultatea a contractat unele servicii MS, acestea pot include și Office gratuit pentru studenți/angajați. Este cazul facultății mele, care are conturile profilor și unor studenți care participă la competiții de informatică pe server Exchange. Astfel, cine se înscrie pe site-ul MS cu adresa respectivă, primește licență Office gratuit, instalabilă pe 5 mașini, laptop sau mobil/tabletă.


(Mihai Raducan) #12

Și noi avem la Transilvania (Brașov) un contract la nivel de universitate care, din păcate nu conține pachetul Office, dar avem o licență de Windows (7/8 sau 10) + câteva zeci de alte programe gratuite (este vorba de DreamSpark).

Dar, legat de ce spui tu, suntem la a doua coloană. Eu întrebam ce e cu prima coloană.


#13

Buna!
As vrea sa cumpar office pt mac. Am un macbook luat anul trecut, m-am chinuit pana acum cu pages si keynote - nu m-am adaptat, imi lipseste wordul si ppt. Plus ca schimb documente cu colegii si trebuie sa salvez de fiecare data de 2 ori pt ca ei au word, eu pages, etc…
Intrebarea este: ce imi recomandati office 365 - abonamentul sau office 2016 cumparat si gata?
Am citit despre fiecare si am vazut diferentele. Financiar inclin catre pachetul luat o data. Dar astuia ii lipseste publisherul (din cele care m-ar interesa pe mine) si nu prea am inteles cum sta treaba cu updateurile. Stiu ca nu sunt incluse in pachetul initial, dar nu stiu ce inseamna asta. Trebuie sa platesc de fiecare data cand le vreau? daca da, cat de mult/putin? Sau pot trai si fara ele vreo 3 ani… sa zicem…
Mentionez ca sunt un utilizator normal de office, constant, dar documente de baza, in special word, ppt, excel rar si uneori publisher. Mai lucram cand si cand la o “revista” si o tehnoredactam in word. Deci la nivel de amator.
Multumesc!


#14

ha! Tocmai am aflat ca publisher nu vine oricum. Nici la abonament. E doar pentru pc.


(Cattus Thraex) #15

365 are o actualizare mai bine controlată decît versiunea 2016. Eu văd că 365 are Publisher și pt mac. 365 are avantajul că este pt 5 mașini, indiferent de sistemul de operare folosit.
Într-adevăr, dacă schimbi frecvent fișiere cu alți utilizatori care folosesc tot aplicațiile din suita MS Office, atunci e cea mai bună soluție. Orice import/export de fișiere pierde din detalii.
Ca alternativă gratuită, LibreOffice ori OpenOffice, le-ai testat? Au avantajul că pot salva direct în formatul MS Office, nu importă/exportă.
P.S. Da, corect, Access și Pub sînt numai pt Windows.


#16

da. Imi este suficient pachetul pentru un computer. Eu ezitam intre office 365 personal si office 2016 home & student. Si ma intrebam daca updateurile pe care le-as pierde luand pachetul mai avantajos financiar ar fi char atat de “vitale” pentru tipul de activitate pe care o desfasor (una mai degraba comuna…)
N-am testat nimic din ce mi-ai sugerat, dar am s-o fac. Multumesc!


(Cattus Thraex) #17

Și versiunea „la pachet” are update-uri, cred că merge oarecum simultan. Aici MS joacă incorect: cere aceeași sumă tuturor, dar pachetul complet este numai pt Windows.


#18

Prin "pachet’ mai avantajos financiar ma refeream la office 2016 home & student :slight_smile:
tocmai ma uitam la libreoffice. Nu stiu ce sa zic despre asta… e drept ca e free, dar daca n-o sa pot face anumite chestii pe care am nevoie sa le realizez uneori…


(Cattus Thraex) #19

Dezavantajul lui LbreOffice nu ar fi că nu știe să facă, ci că este greoi, este o aplicație „all-in-one”, complexă, cu multe sub-componente.
Pt paginări frumoase și mai simple, aș recomanda Pages. Versiunea actuală nu mai permite legarea ferestrelor de text, cum aveau versiunile anterioare, dar lucrezi frumos cu ea.


(Adrian Manea) #20

S-o spunem p-aia dreaptă: dacă lucrezi cu cineva care-și face documentele în Word (eventual și ultima versiune) și are elemente „de finețe“, precum hyperlinks, tabele ceva mai complicate, headere cu mai mult decît nițel text, un cuprins frumos, text amestecat cu imagini, niște note de subsol formatate frumos etc etc., nu cred că vei găsi o aplicație care să-ți păstreze totul fix cum a fost făcut.

Eu am testat, de-a lungul timpului, destule variante, pe macOS, Linux, Windows (Nisus, Mellel, Pages, LibreOffice, OpenOffice, WPS și probabil și altele de care nu-mi mai amintesc) și, mai devreme sau mai tîrziu, tot dădeam de un anumit element important de layout care nu se păstra.

Stu spui că lucrai la o „revistă“ – nu știu exact la ce nivel și ce elemente are, dar eu, de exemplu, am fost nevoit să cumpăr Office pentru a lucra fără „pierderi“ cu niște formulare de la Guvern sau facultate. Din fericire, facultatea mea mi l-a dat gratis (am anulat abonamentul după doar 2-3 zile, aflînd de programul cu gratuitate).

Ideea e că, pentru a merge „la sigur“, neapărat trebuie Word. Cel puțin asta-i concluzia mea. Dacă nu te deranjează să mai bibilești, mai mult sau mai puțin, la a rearanja unele documente primite de la alții, atunci, sigur, există alternative foarte bune.