Eveniment Apple, 12 septembrie 2017


#21

Deci așa se vor vedea pozele și filmele pe noul iPhone X:

Nu-i așa că e minunată bara aia din stânga, care obturează imaginea?


(Adrian Manea) #22

Preţul e foarte avantajos: deşi are 2 camere, noul iPhone costă doar cât o garsonieră;

TNR.


(Tudor Vedeanu) #23

Partea bună e că acum pe situl apple.com sunt la vânzare cinci modele de iPhone, cu prețuri pentru toate buzunarele. Eu, de exemplu, dacă aș vrea să fac upgrade de la iPhone 6+, aș putea alege un iPhone 7+ dacă nu-mi permit altceva, și tot ar fi un salt mare de performanță.

E la fel ca la computere, camere foto, video sau orice altceva. Niciodată nu mi-am permis să-mi iau cel mai performant computer existent pe piață. Am ales mereu ceva din modelele de mijloc sau sub-mijloc și n-am avut probleme.


(Adrian Manea) #24

Da, dacă nu te interesează serios AR sau jocuri (eventual care folosesc AR), mie iPhone 8 mi se pare, practic, identic cu 7. Da, încărcarea wireless e o chestie, dar nu suficient cît să mă facă să-l prefer variantei 7. La fel și cu “portrait light”, chestia aia.

În afara acestor caracteristici, îmbunătățirile sînt de benchmarks.

Ai dreptate, mereu e bine cînd se lansează un model nou că scad prețurile anteriorului și mult prea rar diferențele între versiuni consecutive au fost mari, așa că te poți mulțumi cu penultimul model.


(Balas) #25

Problema nu e simpla autentificare. Sunt importante două aspecte:

  1. Siguranța autentificarii. Vezi aici Samsung care a dat-o în bară prin păcălirea senzorului cu o poză. Dacă la un laptop nu e chiar așa grav ca nu-l folosești la plați online în public sau nu exista riscul sa-ti fie furat, la un telefon e chiar critic fiindcă pt asta a fost creată securitatea și trebuie sa fie (aproape) perfectă.

  2. Autentificarea pe întuneric. Iarași la laptop e altă mancare de pește: autentificare în majoritatera timpului ziua, lumina mai puternică a ecranului etc.

În concluzie contează mai mult cum implementezi Face Id-ul decât ce face el.


(Balas) #26

Deci așa se vor vedea pozele și filmele pe noul iPhone X

Filmul ăla e afișat aiurea. Normal ar trebui sa fie două benzi negre pe lateralele înguste ale telefonului. Apple l-a făcut intenționat mai “întins” ca să încapă inclusiv filmele wide 21/9. Cele 16/9 (serialele si emisiunile TV, chiar filmările cu telefonul) vor lăsa benzi negre chiar mai late pe cele 2 laturi înguste.


(Balas) #27

Rate-ul de recunoastere Face ID de la prezentare e din cauza faptului ca telefonul abia a fost pornit și se stie ca la pornire e necesar codul de deblocare (care nu a fost introdus de fraierul care se ocupa de asta) și abia apoi funcționează amprenta sau fața. Celălalt tel. de rezerva era deja deblocat prin cod de aceea a mers ca uns.


(Adrian Manea) #28

Am văzut și eu discuția pe reddit. E adevărat, nu știam de ce uneori dimineața nu vrea Touch ID, ci insistă să bag passcode-ul. După stat nefolosit 8+ ore sau la repornire, e obligatoriu passcode.


(Tudor Vedeanu) #29

Eu am dat ca exemplu Surface-le meu, dar rămânând în sfera Windows, unlock cu recunoaștere facială exista și pe unele modele de telefoane Lumia. Cât de bine funcționa, asta nu mai știu, că n-am folosit niciunul, dar pe Surface merge foarte bine și nici n-are nevoie de cine știe ce lumină, că e cu infraroșu din câte știu eu.


(Lucian) #30

949 euro varianta iPhone 8+. Adica 1.1000 $. Cam scump. Nu mai zic de X cu cei peste 1400$. Aproape cat un MBP .:disappointed_relieved:


(Adrian Manea) #31


#32

https://finance.yahoo.com/news/really-happened-apples-face-id-fail-onstage-181213050.html?soc_src=social-sh&soc_trk=fb


(Adrian Manea) #33

Apropo de asta, MKBHD are o întrebare foarte bună: dacă privirile aruncate ecranului se pun ca încercări de deblocare (cum e acum, cînd pui degetul pe butonul home)?

E chiar primul subiect discutat în clip:


(Tudor Vedeanu) #34

În Windows e așa: dacă altcineva încearcă să deblocheze device-ul cu fața lui, computerul zice că nu l-a recunoscut și îi sugerează să încerce cu PIN-ul. Dacă imediat după aia apar eu în cadru, sistemul mă recunoaște și mă loghează automat.


(Adrian Manea) #35

Dar dacă tu privești aiurea sau ai ochii închiși și între timp vin 4-5 trecători care se uită curioși la tableta ta, privirile lor se pun ca încercări de deblocare? Că dacă da, nu e tocmai convenabil. Cu un iPhone blocat în mînă/poală în metrou, care atrage priviri…

Pe de altă parte, presupun că trebuie mai întîi wake. Dacă dezactivezi raise to wake, presupun că trebuie apăsat butonul lateral, apoi îți arăți fața. Asta e mai bine.


(Tudor Vedeanu) #36

Tableta trebuie întâi trezită, abia după aia începe să caute fețe pentru deblocare. Fețele străine sunt detectate dar sunt ignorate până apare fața posesorului. Nu se pun ca încercări de deblocare în sensul în care după N încercări se întâmplă ceva. Nu, dacă apare o față străină, i se cere să introducă PIN-ul și atât.


(Adrian Manea) #37

Ideea e că la iPhone (și iPad), dacă introduci de cîteva ori (să zicem 5) amprenta greșită, data viitoare cere passcode-ul. Dacă, de exemplu, un prieten pune degetul de 5 ori și apoi vin eu, nici mie nu mi-l ia. De-aia ziceam, oare dacă merge chestia asta și cu fața. Trezește cineva iPhone-ul, pune fața de 5 ori (sau se întîmplă să se afle în preajma a 5 persoane care se uită spre telefon), apoi vii tu și nu ți-o acceptă nici ție.

Rămîne de văzut, dar e o chestie importantă, cred că s-au gîndit, totuși, la ea să nu se facă de rîs.


(Tudor Vedeanu) #38

Nu, în Windows nu e așa. Dacă sistemul detectează fețe străine și după aia apar eu, mie nu-mi mai cere pin-ul, mă loghează direct.