Cum folosim Continuity și Handoff în iOS și OS X

##Ce sunt Continuity și Handoff?

Dintre toate noutățile introduse în iOS 8 și OS X 10.10, Continuity și Handoff sunt, poate, cele mai spectaculoase și utile facilități. Ce fac ele?

  • Continuity permite transferul apelurilor telefonice de pe iPhone pe iPad sau pe Mac. Așa că, dacă iPhone-ul meu se află pus la încărcat în altă cameră și mă sună cineva, eu pot să răspund de pe iPad sau de pe Mac, dacă mi-e mai comod. Pot chiar să inițiez apeluri telefonice de pe Mac sau iPad, sau pot trimite SMS-uri de pe aceste dispozitive, prin intermediul unui iPhone.

  • Handoff permite continuarea anumitor activități, începute pe un dispozitiv, pe alt dispozitiv. De exemplu: încep să scriu un email pe iPad și după un timp îmi dau seama că ar trebui să atașez un fișier de pe Mac. Handoff îmi dă posibilitatea de a prelua automat pe Mac mesajul început pe iPad și să-l continui acolo. Alt exemplu: intru pe un site în Safari pe iPhone și la un moment dat, fiind incomodat de ecranul prea mic, vreau să continui navigarea pe Mac. Cu Handoff este posibil.

##Care sunt cerințele pentru a folosi Continuity și Handoff?

Prima condiție este să aveți minim două dispozitive compatibile cu aceste facilități. Adică:

  • Dispozitive cu iOS 8 compatibile: iPhone 5 și următoarele, iPad 4, iPad Air, iPad mini, iPad mini cu Retina display, iPod Touch 5. A se nota că pe iPhone 4S Continuity funcționează, Handoff nu.

  • Mac-urile cu OS X Yosemite și Bluetooth 4.0 LE. Adică modelele noi și relativ noi. Mac Mini-ul meu din 2009 nu suportă Continuity.

A doua condiție este să vă logați pe toate dispozitivele folosind același cont de iCloud. Continuity nu va funcționa între iPhone-ul vostru și cel al unui prieten care are alt cont iCloud.

A treia condiție: să aveți Bluetooth și WiFi activate, și toate dispozitivele să fie conectate în aceeași rețea wireless. Continuity nu funcționează între Mac și un iPhone conectat la 3G.

##Cum activăm Continuity și Handoff pe Mac?

În Preferințe sistem → General, bifăm opțiunea pentru Handoff din poza următoare.

În aplicația FaceTime activăm la Preferințe opțiunea „Apeluri celulare iPhone”:

##Cum activăm Continuity și Handoff pe iPhone, iPad sau iPod Touch?

În Configurări → General → Handoff și aplicații sugerate, activăm Handoff.

În Configurări → FaceTime, activăm opțiunea „Apelare celulară cu iPhone-ul”

Cum folosim Continuity și Handoff?

Cu Continuity e simplu: atunci când sună telefonul, sună toate dispozitivele active! :smile:

În cazul Handoff, dacă de exemplu încep să scriu un email pe iPad, pe Mac îmi apare în stânga Dock-ului un icon care arată așa:

Dacă dau clic pe acel icon mi se deschide Mail și mesajul pe care-l scriam pe iPad.

În sens invers: atunci când scriu un email pe Mac și vreau să trec pe iPad, în ecranul de blocare văd un icon în stânga-jos:

Dacă iPad-ul nu e blocat, atunci apăs de două ori pe butonul Home, intru în ecranul pentru selectarea aplicațiilor și trag cu degetul spre dreapta până trec de ecranul principal și ajung să văd iconul aplicației deschise pe Mac:

##Nu merge! Ce fac?

Continuity și Handoff se bazează pe o grămadă de tehnologii și servicii pentru a funcționa: Bluetooth, WiFi, iCloud, iOS, OS X. E suficient ca unul din aceste servicii să facă nazuri pentru a strica totul. În experiența mea de până acum, deși Continuity a funcționat cam din prima, cu Handoff încă am probleme. Nu am reușit încă să pot transfera un email între iPad și Mac. Cele două device-uri se văd unul pe celălalt, dar în momentul preluării mesajului fie primesc o eroare, fie apare o fereastră albă cu “Loading…”.

În caz că nu funcționează Continuity și Handoff, puteți încerca următoarele operațiuni, pe toate dispozitivele implicate:

  • Dezactivați și reporniți Bluetooth și WiFi.

  • Dezactivați și reactivați Handoff.

  • Logout și apoi login în iCloud.

  • Restart.

1 Like

I moved a post to a new topic: Mac-urile compatibile cu Continuity și Handoff

Inca nu am reusit sa fac legatura Ipohone-Mac Book

Uneori merge, alteori nu. La mine acum de exemplu nu mai merge să primesc apelurile telefonice pe Mac. Habar n-am de ce. Îmi zice că trebuie să fiu logat pe FaceTime cu contul iCloud. Evident că sunt logat. M-am deconectat și conectat din nou de vreo trei ori în speranța că va funcționa, dar degeaba.

Ultima soluție este ieșirea completă din contul iCloud, atât de pe Mac cât și de pe iPhone, apoi logare din nou. Aș face asta, dar mă tem că după aia Photos va descărca din nou cei 16 GB de poze din iCloud și nu vreau asta. :confused: