Chat topic vol. 3

Nu știu de ce am senzația că, în 2017, Apple va mai închide o linie de producție, nu știu care, posibil mini, după ce în 2016 a încheiat cu monitoarele. Este f. posibil ca, în 2-3 ani să se concentreze numai pe macOS și pe iPhone+iOS, făcînd din macOS un sistem instalabil pe mai multe configurații, deși – probabil – nu chiar pe toate. Oricum, în materie de hard, sînt companii care produc deja jucării mai bune și mai diversificate decît Apple.

Chestia asta ar fi fost de mare folos prin 1986…

Zice-se că așa va arăta noul update mare al Windows 10, cîndva în aprilie.

Îmi place, e elegant, dar mi se pare că are mult, mult prea mult spațiu negativ. Înțeleg că e mai potrivit pentru touch și arată frumos, dar pe un ecran sub 15", să ai două asemenea aplicații împărțind ecranul, îmi pare prea aerisit.

Bine, ar mai trebui adăugat ce a remarcat și Tudor, că decît să o tot ia înainte cu OS-ul, mai bine ar impune niște API și norme de UI/UX, pentru a forța unifirmizarea majorității aplicațiilor.

Mai au mult până acolo. În aprilie vor lansa Windows 10 Creators Update care sigur nu va arăta așa. Poate spre sfârșitul anului, așa cum zice și în articol, dar mă cam îndoiesc. Articolul e bazat pe niște “early plans and concepts” iar Microsoft nu face schimbări radicale de interfață decât la release-uri majore.

Astea există, dar nu poți să uniformizezi look-ul aplicațiilor atâta timp cât sistemul trebuie să suporte musai cel puțin două tipuri de aplicații: alea “obișnuite” (Win32) și cele noi (UWP). Situația e oarecum asemănătoare cu cea din macOS până la Tiger sau Leopard, când existau aplicații Carbon (vechi) și Cocoa (noi).

2 Likes

Mă gândeam să facem un winforum.ro :yum:

Păi ce naiba să mai discuți despre Mac dacă ăștia de la Apple nu fac mai nimic nou? :smile:

Ei, fac, dar deja sub ce fac alții. Touch bar este o chestie simpatică, dar apărută din încăpățînarea că Apple nu va face device combo, și-au chinuit mintea și au scos asta. Nu pot aprecia, la iStyle mi s-a părut obositor să muți ochii de colo-colo, posibil însă să te obișnuiești cu ce oferă pt anumite aplicații și să fie ceva într-adevăr util.
În rest, după cum vedeți, alte firme fac configurații hard mult mai interesante decît Apple, notebook-uri pro „pe bune”. Să vedem cu ce vin prin primăvară-vară. Părerea mea este că vor abandona treptat și alte configurații hard și, dacă merge așa, să facă macOS instalabil și pe alte configurații non-Apple. Au testat reacția cu monitoarele LG, posibil să urmeze și ceva gen „macOS instalabil pe…”. Nu ar fi chiar o noutate, au mai avut chestia asta pe la începutul anilor ’90, a ținut vreo 2 ani.
P.S. În 2016, au scos din producție monitoarele și, se pare, routerele wi-fi. Bănuiala mea este că, treptat, vor scoate din producție și calculatoarele pt a face macOS instalabil și pe scule non-Apple.

Înțeleg, la asta nu m-am gîndit. În mintea mea era că, dacă toate aplicațiile s-ar dezvolta centralizat și controlat de un fel de Xcode cu asset-urile lui, ar ieși uniformitatea necesară. Dar ai dreptate, deocamdată sînt permise două arhitecturi complet diferite.

Apple sunt in situatie asemanatoare, ca dupa excluderea lui Steve Jobs din companie. Doar o minte “bolnav de creatoare” poate face ceva. Fara Steve, Apple a devenit ca si alte companii, ceva care doar “imbunatateste” produsele anterioare. Dar soarta Apple pare a fi trecerea de la extaz la agonie si iar la extaz si tot asa. Poate se mai gaseste cineva suficient de nebun caruia sa nu-i pese de ce este si ce se poate la ora actuala, ci forteaza nota la ce crede el si atunci, poate ne mai minunam de noile produse. Poate, daca il invita pe Elon Musk sa conduca compania. Imi pare rau de Tim Cook, dar e greu sa fii “inlocuitorul zeului”.

După plecarea lui Steve, compania ajunsese rău de tot, la un moment dat. Acum, stă pe un butoi imens cu bani. Financiar vorbind, Apple stă (încă?) foarte bine, problema este că nu prea mai inovează pe zona pro, de unde au început discuțiile. Nimeni nu sărit prea mult în sus cînd pe nMB au pus o singură mufă USB-C, dar cînd au pus 2-3 mufe d-astea pe nMBP atunci au început discuțiile. Unii spun că așa a fost și în 1999. Greșit, atunci mufa USB s-a pus doar pe cele două modele de bază, iMac și iBook, apoi gradual și pe pro, dar nu ca mufă unică.
Vreau să spun că, dincolo de discuția dacă Cook și echipa are sau nu geniu, mie mi se pare că nu au coerență tehnică, pur și simplu trîntesc produsese fără să aibă o imagine de ansamblu a produsului. Mi se pare evident că, pe zona inovație hardware, mulți le-au luat-o înainte sau fac produse cel puțin la fel de bune ca ei. Cît timp marii producători de soft nu abandonează macOS, totul e OK. Dacă Apple merge în ritmul ăsta, cred că, treptat, marii producători de soft își vor închide dugheana pt macOS.

Văd că seria de produse wi-fi este încă produsă de Apple, nu știu cine spunea că ar fi fost închisă.

Cu excepția iPhone-urilor, toate celelalte produse Apple stagnează de câțiva ani.

  • Despre Mac-uri s-a tot vorbit. Dacă până acum câțiva ani puteam vorbi despre o superioritate a computerelor Apple datorată calității materialelor și componentelor folosite, acum ceilalți producători i-au ajuns din urmă și i-au depășit prin varietatea de modele și opțiuni. Doar macOS rămâne principalul atu al computerelor Apple, dar și asta e în funcție de ce lucrezi pe un computer.
  • iPad-urile au ajuns la maturitate dar vânzările au scăzut drastic. După 7 ani au rămas în esență așa cum au fost de la început: niște iPhone-uri gigantice.
  • Despre Apple Watch nu știu ce să zic. Nimeni nu știe câte ceasuri s-au vândut. Oricum mi se pare o categorie de produse pe care lumea le cam ignoră, pentru că în afară de ceasurile pentru fitness n-am auzit ca alte produse similare să aibă vreun succes notabil.
  • Apple TV e tot o picătură într-un ocean de oferte similare de la alți producători. Un produs dedicat în principal pieței din SUA.
  • Pe partea de inteligență artificială Siri bate pasul pe loc. Pe această piață liderul este acum Amazon. Dispozitivele Amazon Echo, cu asistentul virtual Alexa, se vând foarte bine, deși sunt disponibile doar în trei țări. Apple n-are nimic comparabil.
  • Serviciile de tip cloud (iCloud, Apple Music) n-au nimic care să le ridice deasupra concurenței.
  • Despre Apple Car se zvonea că au cam lăsat-o baltă.

Și totuși ce fac ăștia cu atâția bani? Doar iPhone-uri?

2 Likes

Posibil să nu știe ce să mai facă. Dispariția lui Steva i-a găsit în situația asta, 2–3 ani a fost interția, după care… după care ce? iPhone, da, și mie mi se pare produsul cu adevărat bun, solid, cu iOS pe măsură. În clipa în care tragi de elastic și întinzi iOS pe un ecran de 10–13 inci, iese, pardon, un c… În rest, nimic spectaculos, pur și simplu mai pun un procesor mai nou pe bibileli de detaliu. nMBP cu mufele sale USB-C/ThB 3 anticipează evoluția spre USB-C, de acord, dar asta o fac și alții, fără să forțeze nota, va fi o tranziție graduală.
Mi se pare evident că Apple are urgentă nevoie de un management tînăr, inovator, nerutinier. Tînăr la minte, mai ales, nu neapărat ca vîrstă biologică.

Clar: Apple se concentrează pe iPhone, restul va fi gradual ignorat, abandonat ori pur pe linia a treia de investiții.

Niște puncte pertinente sînt prezentate și aici despre viitorul computerelor Apple.

1 Like

După mine, cea mai mișto perioadă din istoria recentă Apple a fost 2004-2010. Mac OS X tocmai începuse să se maturizeze. Apăreau mereu aplicații noi, era o plăcere să le descoperi și să le încerci. La hardware Apple își făcea de cap: trecea de la PowerPC la Intel, aproape în fiecare an veneau cu ceva nou în designul notebook-urilor, apoi iPhone-ul, iPad-ul… N-aveai timp să te plictisești. :slight_smile:

1 Like

Da, clar că asta a fost perioada de vîrf, epoca de glorie a lui Steve.

Deocamdată, Apple extinde cooperarea cu sud-coreenii.

am si eu o mica problema…nu stiu daca este corect unde scriu, dar incerc aici
am Mac de cateva luni si sunt la inceput de drum, sincer imi vine sa dau cu el de pamant.
de ce? ptr ca am descarcat un dmg. si dupa ce il mount, ar trebui sa apara aplicatia, adicta icoana cu aplicatia descarcata si sa o trag unde vreau sa o instalez, dar nu apare si nu zice nimic nu stiu ce sa fac… pls help

Nu cred că vorbești serios. Pt un singur dmg dai cu el de pămînt?! Dacă nu sînt prea indiscret, ce dmg ai descărcat? Dacă faci dublu clic pe el, ce se întîmplă?