Chat topic vol. 2

S-a schimbat în sfîrșit complet aspectul Mac App Store cu noul font San Francisco și îmi pare că prețurile de pe butonașe sînt mai mici. Sau o fi doar vina fontului, că sînt două variante, Text și Display, a doua fiind mai înghesuită.

Iată un editor de texte pentru iOS, conceput pentru matematicieni (dar nu numai). Combină Markdown cu calculele matematice:

E și pe OS X, mort din 2014, se pare.

E interesant, dar, după părerea mea, folosește “pe loc”, adică să-ți facă unele calcule și grafice să le vezi (sau să-l chemi, ca pe un calculator mai complex din altă aplicație), dar, din cîte văd, nu exportă documentul cu calculele și desenele făcute, ca un articolaș.

Există multe aplicații minunate distruse de marile companii. Una a fost Word Perfect, din fericire cumva preluată, ca funcții, de noul Nisus și de Mellel; și Pages se trage din el.
O alta, absolut superbă, acum „discontinued”, este Pagehand, care lucra direct în PDF ca format nativ. Ultima versiune este din 2010, imaginați-vă că rulează frumos și pe Căpitan. Autorul urma să-i adauge funcții noi și să o facă un procesor de text cu toate funcțiile. Brusc, a tăcut. Presupun că Adobe l-a amenințat cu un proces și la despăgubiri mari. Ce să facă săracul om? A cedat.

4 posts were split to a new topic: Cum fac backup dicționarului local din OS X

Dacă vrea cineva PDF Expert pentru Mac, pînă devine 60€ definitiv, se poate folosi acest cod pe site-ul lor și-l luați la 20€: 60PO-tbWa5lPsWgg0UuCoLk04. L-au dat ei oficial pe Twitter, nu-i nicio furăciune, mie mi-a mers. Au anunțat și free update la 2.0 cîndva “this spring”. Parcă-parcă merită, la banii ăștia, mai ales că pare că s-au pus pe treabă.


1 Like

Super! L-am luat. Mă săturasem de Preview și de Acrobat.

Bună tactică au avut ucrainenii de la Readdle. La început mi se părea că nu merită să dau 20€. Apoi când l-au făcut 60€ îmi părea rău că nu l-am luat când era așa de ieftin. Acum codul ăla promo a fost pur și simplu o ofertă de nerefuzat. :slight_smile:

Ce-i drept au avansat binișor cu aplicația între timp.

1 Like

Din cauza problemelor raportate la iPhone-urile și iPad-urile vechi, Apple a refăcut iOS 9.3. Mi-a apărut acum ca update disponibil. Dar e ciudat, o fi pur și simplu alt build number, nu e 9.3.1. Îmi zice că am o actualizare, iOS 9.3, de vreo 1.4 GB și a cărei descriere e exact cea veche. Oh well…

Si mie îmi apare ca actualizare disponibile 9.3 dar cum deja il am, si se mișca ok nu văd rostul (iPad). Voi ce spuneti?

Păi fă update, că nu strică. Au revizuit 9.3, că avea probleme.

La mine pe iPad Pro, iPad 4 și iPhone 6+ nu apare “ediția revizuită” 9.3.

Ciudat că n-apare pe iPad 4. Eu am iPhone 5s și iPad Air (1) și a apărut pe ambele.

Posibil să apară numai pe anumite jucării, dacă e cîrpitură din mers.

Stați așa, că au mai găsit o bubă.

Iar a bălăcărit-o Apple.

După iOS, watchOS, tvOS, se pare că Mac OS X va deveni macOS. Eu mă bucur, pentru că tot timpul am avut dificultăți în rostirea numelui: oes ics sună aiurea, oes zece e fals, oes ten nu e românesc, uneori ziceam mec oes că nu prea erau șanse ca interlocutorul să creadă că vorbesc despre Mac OS 9.

2 Likes

Adică revine la Mac OS, mă rog, cu variante: macos, mac OS etc. Așa a fost inițial, mai exact:
– Macintosh System Software x
– System Software y
– Mac OS (de la 7.6, mare salt în istoria softului Apple) pînă la 9.x
– Mac OS X
– OS X (de la Mountain Lion)
Logic ar fi ca toate sistemele Apple să aibă un Mac ori un Apple ori un  înainte de subgrupă.
P.S. Flăcăul ăla la care dai link se pare că nu prea știe istoria soft-ului Apple, dacă are impresia că macOS ar fi o noutate, ar fi, din contra, o revenire.

Dacă v-ați săturat de Preview și pentru a vizualiza poze (neimportate în Photos sau în alt program), pot recomanda Lyn, o aplicație foarte faină și rapidă, care poate vedea inclusiv fișiere RAW. Mai mult, permite și ceva organizare rudimentară, iar dacă deschizi de pe hard o poză cu Lyn, pe care o ai într-un folder, merge direct navigarea cu săgeți și ți le afișează și pe celelalte. Un fel de Quick Look, dar printr-o aplicație specializată.

Mie îmi place mult, pentru că permite să umblu prin poze fără vreun import, pur și simplu are el un fel de file browser. Are posibilități de share (pe mail, Facebook, flickr, Picasa, 500px, Dropbox și SmugMug), slideshow, EXIF și reverse geotagging.

1 Like

Sînt multe aplicații bune pt vizualizat poze, Lyn este una dintre ele. Nu știu însă dacă înlocuiește Preview, care este integrată cu sistemul. Evident, pot fi alte păreri. Am folosit și eu un pic Lyn, nu a părut foarte convingătoare, dar, cine știe…